48 de vitezomani și-au pierdut permisul, ieri

48 de vitezomani și-au pierdut permisul, ieri

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, la data de 11 august a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 48 de conducători auto, dintre aceștia 45 fiind depistați nerespectând regimul legal de viteză.

Polițiștii rutieri, printr-o prezență activă în trafic, desfășoară activități specifice în mod constant, pentru prevenirea producerii unor evenimente negative, în vederea asigurării și menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Pe această cale, polițiștii rutieri vin și cu recomandări: -Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive! -Respectați regimul legal de viteză! -Nu efectuați manevra unei depășiri pe sectoare de drum unde acest lucru este interzis! -Manifestați o atenție sporită în apropierea trecerilor pentru pietoni, pentru a le acorda prioritatea la care această categorie de participanți la traficul rutier are dreptul! -Utilizați centura de siguranță! Vă poate salva viața!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble