Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare a aniversat 85 de ani de la zidirea ei

Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare a aniversat 85 de ani de la zidirea ei
||||

Duminică, 28 august a avut loc aniversarea a 85 de ani de la zidirea Catedralei Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare. Sfânta Liturghie Arhierească a fostsăvârşită începând cu ora 9.00, de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, alături de delegaţia Patriarhiei Române, condusă de către părintele Emil Nedelea Cărămizaru, preot paroh al bisericii “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, de un frumos sobor de preoţi şi diaconi şi de credincioşii sătmăreni.

Pe lângă Sfânta Liturghie Arhierească, evenimentul a constat în sfinţirea iconostasului Catedralei sătmărene, a icoanei Maicii Domnului “Prodromiţa” din Sfântul Munte Athos, a icoanei Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care poartă în sine un fragment din moaştele Sfântului Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu şi a mobilierului din lemn sculptat din Sfântul Altar, precum şi în dezvelirea şi sfinţirea monumentului “Biserica şi Armata Română”, amplasat în curtea bisericii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de cunoscuta corală “Armonia” din Constanţa, care a susţinut şi un scurt recital de cântece patriotice.

“Prin acest monument dorim să aducem un omagiu Armatei și ctitorilor acestei biserici minunate”
„Le mulțumim tuturor care ne-au fost alături în această zi dumnezeiască pretrecută în rugăciune. Nu este o zi oarecare, ci o zi de mare sărbătoare, în care serbăm 85 de ani de la zidirea Catedralei Sătmărene, aducându-ne aminte cu recunoștință de cei care au ajutat la construirea ei, de ctitorii dar și de Armata Română eliberatoare a Municipiului Satu Mare care și-a adus aportul la construirea bisericii. Astfel am decis sa marcăm momentul prin ridicarea unui monument, și anume o cruce brâncovenească. Monumentul este intitulat „ Biserica și Armata Română pentru că biserica și armata au fost și vor fi mereu îngemănate. Prin acest monument dorim să aducem un omagiu armatei și ctitorilor acestei biserici minunate. „ a transmis preotul Cristian Boloș.

“Pe ctitorii, binefăcătorii, donatorii, miluitorii şi ostenitorii Catedralei noastre
să-i pomenească Bunul Dumnezeu întru Împărăţia Sa!”
Astfel, programul a fost următorul:
1. Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, alături de delegaţia Patriarhiei Române, condusă de către părintele Emil Nedelea Cărămizaru, preot paroh al bisericii “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.
2. Sfintirea iconostasului Catedralei, care, prin binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, a fost înnoit în întregime şi împodobit cu icoane noi, realizate de pictorul Ciprian Ardelean.
3. Sfințirea icoanei Maicii Domnului Prodromiţa de la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos (o reproducere fidelă, la cel mai înalt nivel, a icoanei originale, făcătoare de minuni).
4. Sfințirea icoanei Sfinților Martiri Brâncoveni, care poartă în sine un fragment din moaștele Sfântului Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu, fragment dăruit bisericii noastre de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi adus de către o delegație condusă de pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din București, prin Înalta binecuvântare a Preafericirii Sale. Menţionăm faptul că biserica poartă, prin binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, şi hramul „Sfinţilor Brâncoveni”.
5. Binecuvântarea mobilierului realizat pentru Sfântul Altar și pentru noile icoane aduse în Catedrala noastră (sculptat din lemn, cu o mare finețe artistică).
6. Dezvelirea şi sfinţirea monumentului „Biserica şi Armata Română”, amplasat în curtea Catedralei sătmărene. Monumentul, realizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, de către sculptorul Radu Ciobanu, o superbă Cruce brâncovenească, este un omagiu adus ctitorilor și Armatei Române de către credincioșii Catedralei, întrucât Armata a contribuit la construirea lăcaşului de cult și la înființarea primei Parohii Ortodoxe Române din municipiul Satu Mare, „Adormirea Maicii Domnului” (25 noiembrie 1920). Prezentarea „Hrisovului” așezat la temelia monumentului, în Capsula timpului, cu binecuvântarea și semnătura Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul. Participarea reprezentanților Armatei Române, precum şi a oficialităților centrale, județene și locale, care vor dori să fie prezente.
7. Prezența coralei „Armonia” din Constanța, prin finanțarea Consiliului Județean Satu Mare, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, interpretând şi unele piese patriotice, prilejuite de sfinţirea monumentului „Biserica şi Armata Română”.
8. Acordarea de diplome şi plachete aniversare persoanelor implicate la realizarea lucrărilor.
9. Prezentarea pliantelor realizate cu ocazia evenimentului istoric – aniversarea celor 85 de ani de la zidirea Catedralei și sfințirea Monumentului omagial.
10. Agapa.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble