Schimbări majore la Consiliul Județean Satu Mare. Vicepreședinții PNL, Ioan Rus și Cristian Valer Beșeni au fost eliberați marți din funcție, conform legii. Decizia a fost luată în cursul ședinței de îndată care a avut loc marți.
Vicepreședinții PNL eliberați din funcții
Marți, de la ora 12.00, a fost convocată o ședință ”de îndată” a Consiliului Județean Satu Mare care a avut două puncte pe ordinea de zi: eliberarea din funcția de vicepreședinte a lui Ioan Rus, respectiv Cristian Valer Beșeni.
La această ședință au participat 23 de consilieri județeni, deoarece niciunul dintre consilierii PNL nu a participat.
Pentru eliberarea din funcție a celor doi vicepreședinți erau nevoie de două treimi din numărul total de consilieri în funcție.
Cum la ședință au fost prezenți 23 de consilieri județeni, toți au votat, prin vot secret, pentru eliberarea din funcție a celor doi vicepreședinți PNL, astfel că cele două proiecte de pe ordinea de zi au fost aprobate.
De la ora 15.00 urmează o altă ședință ”de îndată” pentru instalarea în funcție a următorilor vicepreședinți ai Consiliului Județean.
Din informațiile pe care le deținem în prezent, cele două funcții de vicepreședinți vacante vor fi ocupate de PSD, iar la guvernarea județeană, alături de UDMR și PSD vor mai face parte și consilierii PMP.
PNL va fi în opoziție.




















