GRAV. Conducerea Primăriei Satu Mare, ACUZATĂ de INCOMPETENȚĂ. Care e MOTIVUL

GRAV. Conducerea Primăriei Satu Mare, ACUZATĂ de INCOMPETENȚĂ. Care e MOTIVUL
|||

Conducerea Primăriei municipiului Satu Mare a fost acuzată de incompetență chiar în ședința extraordinară care a avut joi după-amiază în sistem on-line. Acuzațiile au venit din partea consilierului local PNL, Victor Cernea, în timp ce se discuta despre proiectul privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: Transformarea zonei degradate malurile Someșului între cele 2 poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate.

Astfel, înainte de a se trece la votarea efectivă a acestui proiect, Victor Cernea a afirmat că conducerea Primăriei Satu Mare a dat dovadă de incompetență pentru nu a reușit să implementeze acest proiect a cărui contract de execuție a fost semnat încă în luna mai a anului 2020.

”Dacă în acești mai bine de doi ani, lucrările la acest obiectiv ar fi fost începute, acum erau finalizate, și astfel că nu mai era nevoie să actualizăm indicatorii tehnico-economici cu noile prețuri, bani pe care, tot noi, sătmărenii, va trebui să îi plătim”, a spus Victor Cernea.Replica a venit din partea city-managerului Masculik Csaba, care a precizat că nu au fost demarate lucrările la acest obiectiv deoarece se suprapune cu un alt proiect, cel referitor la construirea pasarelei pietonale de peste Someș. Iar în cazul în care acum ar fi fost finalizate lucrările la malurile Someșului, acum ar fi fistruse de lucrrile la pasarelă care vor fi demarate în circa o lună.

De asemenea, consilierul PSD, fostul primar Dorel Coica, a ținut să îi amintească lui Victor Cernea că are doi colegi de partid care fac parte din executiv în calitate de viceprimari.

În cele din urmă, consilierii locali sătmăreni au aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: Transformarea zonei degradate malurile Someșului între cele 2 poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate cu 17 voturi pentru și trei împotrivă (consilierii USR).

”Având în vedere creșterile prețurilor la materiile prime în ultima perioadă, generată de impactul pandemiei cu virusul SARS COV 2 și a războiului Ruso – Ucrainian se impune actualizarea valorilor cuprinse în devizul general în conformitate cu prevederile OUG nr. 64/2022.

Datorită faptului că o parte a amplasamentului lucrărilor se suprapune peste proiectul Pasarelă pietonală și velo peste râul Someș – finanțat prin POR, este necesară corelarea activitățiilor celor două proiecte ceea ce duce la prelungirea duratei de implementare a proiectului Transformarea zonei degradate malurile Someșului între cele 2 poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate.

Conform prevederilor OUG nr. 64/2022 se constituie rezerva de implementare în cuantum maxim de 23 % aplicată valorii contractului de lucrări.

În urma actualizării, se modifică valorile din devizul general pentru obiectivul de investiție Transformarea zonei degradate malurile Someșului între cele 2 poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate în felul următor:

INDICATORI TEHNICO – ECONOMICI :

Valoarea totală a investiţiei: 7.736.348,66 lei (fără TVA)/ 9.193.952,22 (cu TVA)

din care:

construcţii - montaj:: 5.886.452,07 lei (fără TVA)/ 7.004.877,96 (cu TVA)

dotări: 747.483,14 lei (fără TVA)/ 889.504,94 (cu TVA)

Durata de realizare a investiției: 33 luni.

În urmă cu mai bine doi ani Tarr & Tarr SRL, Montelectro Light SRL, Nirvana Studio și Thermo Control au câștigat licitația pentru aceste lucrări. La vremea respectivă, valoarea lucrărilor de proiectare și execuție, era de 6.219.472 lei.

Proiectul prevede dotarea zonei cu facilităţi de recreere şi petrecere a timpului liber prin amenajare de alei, locuri de joacă, terenuri de sport / fitness, montarea de mobilier urban, instalaţii de iluminat, supraveghere video, distribuţie semnal Wi-Fi.

Parcul în suprafaţă de 57.998 mp va fi structurat pe diferite zone, fiecare adresându-se altui tip de vizitator. Reabilitarea zonei şi amenajarea parcului propus vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei prin asigurarea unui ambient plăcut de petrecere a timpului liber prin activităţi de recreere, sportive, de joacă, sau printr-o simplă plimbare. Realizarea unui sistem de iluminat public adecvat şi a unui sistem de supraveghere video vor contribui la reducerea gradului de infracţionalitate în zonă, conducând la creşterea siguranţei publice. Realizarea unui sistem Wi-Fi va contribui la petrecerea timpului liber în mod plăcut pentru toate generaţiile.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble