RAZIE. DROGAȚI și ALCOLIȘTI la volan, depistați în ȚARA OAȘULUI

RAZIE. DROGAȚI  și ALCOLIȘTI la volan, depistați în ȚARA OAȘULUI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat, în perioada 26-27 august a.c., în sistem integrat, pe principalele artere care tranzitează județul nostru, precum și în orașe sau în zonele rurale, în vederea combaterii cauzelor generatoare de evenimente rutiere.
Principalul obiectiv al activităților specifice desfășurate a fost depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, în urma desfășurării activităților de verificare și control a traficului rutier, polițiștii au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G.195/2002, în cuantum de aproximativ 58.000 de lei.
Totodată, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 28 de conducători auto, dintre care 5 au prezentat o concentrație cuprinsă între 0,01-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii sătmăreni au constatat 13 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, precum și o infracțiune de conducere a unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.

Exemple semnificative

La data de 27 august a.c., în jurul orelor 23.30, pe raza localității Turț a fost depistat un conducător auto, în persoana unui tânăr de 18 ani, din Satu Mare, ce manifesta un comportament ciudat. Tânărul a fost supus unei testări rapide antidrog, rezultând faptul că ar fi consumat metamfetamină și cocaină. Cu ocazia efectuării controlului asupra autoturismului pe care l-a condus, polițiștii au identificat o foaie subțire de staniu ce conținea cristale de culoare albă, existând suspiciunea că acest cristal este asociat substanțelor psihoactive. Cantitatea de substanțe psihoactive a fost ridicată, urmând a fi înaintată, pentru examinare, către specialiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare. Tânărul de 18 ani a fost condus la unitatea spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii sau a substanțelor psihoactive în organism. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive", respectiv ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc".

Un bărbat de 28 de ani, domiciliat în localitatea Racșa, a fost depistat, la volan de către polițiști, sub influența alcoolului. Astfel, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce anulat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolui și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, pe raza localității Călinești-Oaș, identificând la volanul autoturismului un tânăr de 20 de ani, domiciliat în localitatea Turț. Conducătorul auto a fost supus unei testări rapide antidrog, reieșind faptul că acesta ar fi consumat metamfetamină și amfetamină. De asemenea, polițiștii au procedat la efectuarea unui control corporal asupra tânărului, identificând un plic ce conținea o substanță de culoare alb, existând suspiciunea că ar face parte din categoria drogurilor. onducătorul auto a fost condus la unitatea spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea unei eventuale prezențe a substanțelor psihoactive în organism. ață de tânăr se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive" și ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc".

În vederea prevenirii și combaterii tuturor evenimentelor care pot aduce atingere ordinii și liniștii publice, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vin cu recomandări:

Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a drogurilor!

Respectați regimul legal

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble