În ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca parte a unei tematici naționale de control. Au fost constatate nereguli grave pentru care au fost aplicate amenzi, confiscată marfă și două magazine au fost închise temporar.
Astfel, pe raza județului, au fost controlate 6 magazine, aparținând lanțului Penny.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Satu Mare au aplicat următoarele sancțiuni:
5 amenzi contravenționale, în valoare totală de 35000 lei
4 avertismente
oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de 1446 lei
oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru două unități.Neregulile constatate în timpul controalelor, au fost:
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
- depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment
- folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
- deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.)
- nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa informare privind perioada promotiei).
- folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător,
neafișarea ingredientelor cu potential allergen al produselor care se vindeau vrac
- lipsa afișării prețului unor produse, la raft




















