ITP-uri falsificate, descoperite la controlul de frontieră

ITP-uri falsificate, descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Petea au depistat doi cetățeni români care au prezentat la controlul de frontieră certificate ITP falsificate, având însemnele autorităţilor poloneze și bulgare.

În data de 25 octombrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un sucevean în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Ford Tranzit, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului ITP, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Câteva ore mai târziu, la același Punct de Trecere a Frontierei s-a prezentat pentru a ieși din țară un tânăr în vârstă de 29 de ani, având cetățenia română. Acesta conducea o autoutilitară marca Renault Master, înmatriculată în Polonia. Și în acest caz s-a constatat că, la fel, certificatul ITP, era falsificat.

În cele două cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble