Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 6 septembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 43 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători auto.
Exemple:
-
7 conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 102-142 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h.
-
3 conducători auto, cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumul public prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
-
Un bărbat, de 34 de ani, din Satu Mare a fost depistat la volanul unui autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.




















