“Într-o viață marcată de rutină, mediocritate și plictis, mulți dintre noi visăm la un miracol care să ne schimbe radical traiectoria și să ne plaseze pe orbita unei existențe total diferite. Una fericită, prosperă, lipsită de griji. De cele mai multe ori, ingredientul lipsă din rețeta noastră îl reprezintă banii. Pe care ni-i dorim mulți, dintr-o dată și acum. Fie că vorbim de o moștenire neașteptată, un câștig la loto sau orice alt tip de miracol. Dar dacă acești bani, odată cu ridicarea noastră materială, ne coboară moral până la pierderea decenței?” - este o parte a descrierii piesei de teatru.
Piesa “Bani din cer” s-a bucurat, și continuă să se bucure de un succes răsunător în cadrul Teatrului de Nord al județului nostru, fiind reluată și în cadru stagiunii de anul acesta, următorul spectacol fiind duminică, 11 septembrie.
“Bani din cer” de Ray Cooney este regizată de Daniel Vulcu iar în distribuție se află următorii actori:
Jean Perkins - Ioana Cheregi
Henry Perkins - Romul Moruțan
Bill - Stelian Roșian
Betty Johnson - Roxana Fânață
Vic Johnson - Andrei Stan
Slater - Ciprian Vultur
Davenport - Cătălin Mareș
Mai multe detalii despre bilete se pot regăsi pe pagina de Facebook a Teatrului de Nord, dar și la Agenția teatrală, str. Horea nr. 6.




















