Preasfințitul Părinte Iustin s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Roșiori

Preasfințitul Părinte Iustin s-a aflat  în mijlocul credincioșilor din Roșiori
||||||||

Zi de sărbătoare , duminică 25 septembrie în micuța localitate Roșiori din comuna Valea Vinului.

 

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă „Botezul Domnului” din localitatea Roșiori, comuna Valea Vinului, județul Satu Mare. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat capela mortuară și clopotul, a târnosit lăcașul de închinare în urma lucrărilor de înnoire și înfrumusețare apoi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu ocazia târnosirii bisericii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a acordat cel de-al doilea hram și anume Praznicul Nașterii Maicii Domnului - 8 septembrie, deoarece credincioșii acestei parohii au mare evlavie la Maica Preacurată.
La eveniment a participat și prefectul județului Radu Roca alături de directorul de Cancelarie, Radu Iancu. De asemenea în rândul credincioșilor s-a aflat și deputatul Adrian Cozma împreună cu consilierul județean , Valer Beșeni.
”În această frumoasă zi de duminică, când este sărbătorită ZIUA SATULUI ROMÂNESC , am fost în mijlocul comunității din Roșiori - Valea Vinului , unde Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului a oficiat SLUJBA DE SFINȚIRE a lăcașului de cult cu hramul ,, Botezul Domnului “, am ascultat cuvintele de rugăciune și învățătură aducându-ne mai aproape de Bunul Dumnezeu!
Felicitări preotului paroh Pintea Răzvan pentru implicare în viața comunității pe care o păstorește.
Felicitări domnului primar Radu Cristea, care a fost alături de credincioșii din Roșiori în această frumoasă zi de sărbătoare.
Felicitări tuturor celor care au primit distincții!
Totodată un respect deosebit îl merită întreaga comunitate din Roșiori pentru unitatea de care au dat dovadă la înfrumusețarea casei lui Dumnezeu!
Mulțumesc colegului meu Radu Iancu, care a fost alături de mine în această zi frumoasă la Roșiori.
La Mulți Ani Satului Românesc !” a transmis prefectul Radu Roca.
Acesta a ținut să fie prezent la Roșiori în această zi specială de 25 septembrie. Zi dedicată SATULUI ROMÂNESC.
” Eu cred ca veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima-ti zvâcnește mai rar,
Ca și cum nu ti-ar bate în piept,
Ci adânc în pământ undeva.”
— Lucian Blaga - Sufletul satului

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble