Directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, Natalia Boloș, va fi moderatoarea emisiunii TV intitulată Școala Sătmăreană, sub egida televiziunii Nord Vest TV.
Astfel, prima emisiune va fi difuzată în această vineri, de la ora 20:00, pe postul de televiziune sătmărean. Școala Sătmăreană se va emite pe micile ecrane în fiecare seară de vineri, începând de la ora 20:00 și va dura 50 de minute.
Natalia Boloș, directoarea cunoscutului liceu sătmărean, își propune prin acest proiect să racordeze telespectatorii emisiunii, părinții, cadrele didactice și elevii la noutățile care apar în sistemul de învățământ și care, știm cu toții, nu sunt deloc puține, a menționat ea.
„Bazele acestei emisiuni au fost puse în momentul în care am acceptat propunerea domnului Răzvan Govor, de a realiza o emisiune dedicată învățământului. În trecut, domnul profesor de limba și literatura română, Teodor Curpaș, a realizat emisiunea Școala sătmăreană, iar de acum, o voi prelua eu, în calitate de moderator”, a pecizat pentru Gazeta de Nord Vest, Natalia Boloș, directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
Publicul țintă al emisiunii Școala Sătmăreană sunt cadrele didactice, părinții și elevii sătmăreni sau oricare telespectator, căruia îi va face plăcere să urmărească emisiunile, a mai informat doamna Boloș.
„Nu pot să spun că m-a determinat ceva, în mod special, dar, atunci când mi s-a propus, am considerat că este o idee bună să realizez o emisiune despre învățământul românesc, în general, și despre cel sătmărean, în special. Cunosc foarte bine sistemul de învățământ sătmărean, deoarece timp de 10 ani, cât am fost inspector școlar pentru limba și literatura română, la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, am cunoscut toți directorii unităților de învățământ din județul Satu Mare și foarte mulți profesori valoroși. Prin urmare, consider că este indicat ca o emisiune dedicată învățământului să fie realizată de un dascăl. Eu, în calitate de dascăl și de director, cunosc toate problemele din școli, cu care ne confruntăm, zi de zi”.
Directoarea liceului își dorește ca în emisiunea moderată de ea să invite inspectori, directori și profesori alături de care va trata subiecte legate de învățământ, dar mai mult de atât, pe care îi vom descoperi și din punct de vedere personal.
„Nu vreau să deconspir prea multe, înainte, ci dorim să vă surprindem, în mod plăcut, printr-o emisiune serioasă, documentată și conectată la noutățile sistemului de învățământ”, a adăugat Natalia Boloș.




















