Astăzi a avut loc o ședință cu secretarii primăriilor din județ

Astăzi a avut loc o ședință cu secretarii primăriilor din județ
Prefectul Radu Roca, alături de subprefectul Altfatter Tamás și secretarul general al Instituției Prefectului județul Satu Mare, Cosmin Dorle, au convocat azi, 15.09.2022, o ședință de lucru cu secretarii primăriilor din județul Satu Mare.
La începutul întâlnirii, prefectul Radu Roca a atras atenția că unii dintre secretarii generali a unităților administrativ-teritoriale nu au respectat termenul de transmitere către prefect a actelor administrative adoptate sau emise, de cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării/emiterii actelor respective, în vederea verificării legalității acestora.
Primăriile cu cele mai frecvente probleme de acest fel sunt Ardud și Tășnad.
„Atragem atenția asupra celerității punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive pe fond funciar. Situația este gravă pentru că sunt tot mai multe executări silite demarate împotriva Comisiei județene de fond funciar din cauza nepunerii în aplicare a hotărârilor judecătorești.”-prefect Radu Roca.
Comisia județeană de fond funciar Satu Mare a fost obligată de instanțele judecătorești la plata penalităților de întârziere, cheltuieli de executare silită, onorariile avocaților, deoarece comisiile locale nu și-au îndeplinit atribuțiile legale și nu au transmis comisiei județene documentațiile de fond funciar în vederea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble