SPRIJIN. Centrul Social “Prichindel”, alături de copilașii proveniți din familii defavorizate

SPRIJIN. Centrul Social “Prichindel”, alături de copilașii proveniți din familii defavorizate
|

Odată cu începerea noului an școlar, în cadrul căruia instituțiile de învățământ au fost împânzite de copilași bucuroși, zâmbăreți și încântați de reîntâlnirea cu colegii, cu cadrele didactice sau emoționați în rolul lor de bobocei, Direcția de Asistență Socială Satu Mare a deschis luni dimineață Centrul Social Prichindel cu dor de glasurile copilașilor beneficiari ai serviciilor oferite la centru, cu bucurie pentru zilele minunate ce vor veni, dar și cu dornicia de a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie.

“Vom crește măricei și vom învăța zi de zi multe lucruri noi și interesante, ca-n fiecare an.” au transmis reprezentanții DAS.

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială Satu Mare, prin Centrul Social “Prichindel”, sar în ajutorul familiilor devavorizate, pentru a asigura o creștere optimă a copilașilor. Porțile centrului sunt deschise pentru prichindeii cu vârsta între 1 și 4 ani care fac parte din familii aflate în situații de dificultate, familii monoparentale, familii cu risc crescut de abandon sau neglijare.

Zilnic, la Centrul Social Prichindel copiii sunt implicați în activități de învățare, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, activități recreative și de socializare. Se asigură consiliere psihologică în funcție de vârstă, nivelul de dezvoltare, nevoile și aptitudinile fiecăruia, iar părinții copiilor înscriși beneficiază de consiliere și sprijin, activități de suport al familiei. De asemenea, la Centrul Social Prichindel copiii sunt serbați cu ocazia zilei de naștere, precum și de Crăciun, de Paște, 1 Iunie.

Astfel, serviciile gratuite de care vor beneficia prichindeii sunt următoarele:
- 2 mese calde pe zi pregătite în bucătăria din cadrul centrului social, 1 gustare;
- asigurarea hăinuțelor pentru șederea în centru;
- Scutece Pampers și produse de igienă personală.

Actele necesare pentru admiterea în centru sunt următoarele: certificat de naștere copil/copii aflați în întreținere, acte de identitate ale părinților (BI/CI/CP), certificat de căsătorie, adeverință de salariu părinte/părinți ( cuprinzând salariul net din luna anterioară, inclusiv valoarea tichetelor de masă unde este cazul ), adeverință de la DGFP – pentru persoanele care nu realizează venituri impozabile soț/soție, cupon șomaj, cupon sau extras cont bancar și adeverință de intrare în colectivitate de la medicul de familie ( format A4 ), respectiv analize medicale.

Astfel, obiectivele țintă a centrului din cadrul Direcției de Asistență Socială sunt prevenirea abandonului, a instituţionalizării copiilor, precum şi stimularea parteneriatului cu părinţii şi menţinerea copiilor în familia naturală; asigurarea pentru copii pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă; asigurarea pentru părinți sau reprezentanţii legali care au în îngrijire copii de activităţi de sprijin, consiliere, educare; asigurarea şi protejarea drepturilor copilului conform Convenţiei Natiunilor Unite; menţinerea în familie a copiilor şi acordarea de sprijin acestora, în acest fel oferind copilului posibilitatea creşterii şi dezvoltării în familie și, nu în ultimul rând, stimularea exercitării atribuţiilor parentale prin întărirea colaborării cu familia.

Categorii de beneficiari

Conform descrierii date de cei de la Direcția de Asistență Socială Satu Mare, sunt așteptați să se înscrie la Centrul Social “Prichindel” toți copiii aflați în situații de risc social, fie cu părinți plecați la muncă în străinătate, copii care provin din familii monoparentale sau cu mame minore. Beneficiarii centrului social sunt: copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor; copiii care au beneficiat de o măsură specială şi au fost reintegraţi în familie; copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială; părinţii ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială.

Toate informațiile referitoare la înscrierea la Centrul Social Prichindel (Satu Mare, strada Ilișești nr. 2) se pot obține la numărul de telefon 0261.714.195 – interior 110 sau 0748109853.

Înscrierea copiilor la Centrul Social “Prichindel” se face pe tot parcursul anului! Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială Satu Mare, prin Centrul Social “Prichindel”, sunt partenerii părinților sătmăreni în educația celor mici!

 

Diana Șipoș

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble