Președintele PSD satu Mare, Mircea Govor, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că numirea Cristinei Ilies în funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare reprezintă, pentru el, un vis împlinit.„Au trecut șase ani, au trecut repede, de atunci m-a frământat gândul ăsta că PSD a fost scos și de la Primăria Satu Mare și de la Consiliul Județean. Și chiar dacă cinci ani am făcut politică ca membru simplu, din exterior, nu puteam să accept că n-am reprezentat la nivel de conducere. Am ajuns această zi minunată, în care PSD, de azi înainte, va avea un viceprimar. Este o funcție politică foarte-foarte importantă. Este o onoare, este o obligație, dar este și o mare, mare răspundere. Este o zi, spun eu, specială pentru organizația județeană Satu Mare și este un vis devenit realitate. Când am preluat partidul am fost sigur că această zi va veni”, a spus Mircea Govor, președintele organizației județene PSD Satu Mare.
La rândul său, Cristina Ilies a mulțumit colegilor din partid pentru nominalizare apoi pentru susținere, în special președintelui Mircea Govor, și a afirmat că va face tot posibilul să își aducă aportul la dezvoltarea orașului Satu Mare.
”Tuturor cetățenilor sătmăreni le promit că îmi voi folosi toată energia și priceperea pentru dezvoltarea municipiului Satu Mare și pentru îmbunătățirea calității vieții tuturor locuitorilor. Sunt sigură că voi avea o colaborare foarte bună cu domnul primar Kereskényi Gábor și sper ca experiența mea să fie de folos pe toată durata mandatului meu”, a precizat Cristina Ilieș în prima sa ieșire publică de după obținerea funcției de viceprimar.
De asemenea, Mircea Govor a afirmat că se gândește serios la alegerile locale viitoare.
”Noi am dat mâna cu cetățenii și cu partenerii noștri din Consiliul Local Satu Mare pentru a face în așa fel încât cetățenii să fie mulțumiți. Dacă sătmărenii vor fi mulțumiți, am convigerea că la alegerile viitoare ne vor primi cu alți ochi față de alegerile anterioare și ne vor acorda mai multă încredere”, a mai spus Mircea Govor.




















