Vizită de lucru la AJOFM Satu Mare

Vizită de lucru la AJOFM Satu Mare
||||||

Miercuri, 14.09.2022, prefectul județului Satu Mare Radu-Tiberiu Roca, alături de directorul de cancelarie Radu Iancu, au fost în vizită de lucru la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare.

În cadrul vizitei au fost prezentate compartimentele din cadrul instituției, obiectivele și stadiul realizării programului de ocupare, respectiv a programului de formare profesională.

Au fost prezentate măsurile de sprijin acordate salariaților și angajatorilor in baza  OUG 132/2020 salariaților afectați de reducerea timpului de lucru. A  OUG 36/2022,  salariaților în contextul conflictului armat din Ucraina, precum și a sancțiunilor internaționale aplicate Federației Ruse și Belarusului.

De asemenea conducerea AJOFM Satu Mare a transmis o informare cu privire la stadiul dosarelor de subvenționare a locurilor de muncă vacante, pentru persoanele din grupurile țintă, în conformitate cu Legea 76/2002 cu  completările și modificările ulterioare.

Conducerea AJOFM SATU MARE a primit asigurări că Instituția Prefectului Județul Satu Mare va sprijini îndeplinirea obiectivelor cu privire la stimularea ocupării forței de muncă la nivel județean, prin comunicare și conlucrare permanentă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble