Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Aleea Milcov, din municipiul Satu Mare, la data de 18 octombrie.
Din primele verificări efectuate la fața locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un minor, de 6 ani, care se afla în traversarea drumului prin loc nepermis, fără a se fi asigurat, nefiind supravegheat de către o persoană adultă.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a minorului.Conducătorul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Totodată, acestuiai s-au prelevat probe biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Reamintim participanților la trafic faptul că traversarea neregulamentară efectuată de pietoni, reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, astfel că, transmitem pietonilor să traverseze numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de stradă! Să nu traverseze prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
Să aprecieze corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și să ia în calcul că atunci când traversează strada cu mai multe benzi pe sens sau când se află într-o zonă cu regim de viteză ridicat trebuie sa fie mai prudenți!
Să rețină faptul că atunci când traversează prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate –fiind responsabilitatea pietonilor să se asigure.
Iar, copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților.
Totodată, pietonii trebuie să evite să circule pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Să folosească trotuarele, acostamentele, iar acolo unde acestea lipsesc să meargă cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aibă traficul în față!
Pietonii să fie prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, să poarte haine de culori deschise și elemente reflectorizante!




















