„Biserica Catolică, ridicând prin intermediul acestui Conciliu Ecumenic torța adevărului religios, dorește să se arate ca fiind mama iubitoare a tuturor, binevoitoare, răbdătoare, plină de milă și bunătate...” sunt cuvintele Papei Ioan al XXIII-lea, succesorul lui Petru care, pe 11 octombrie 1962, deschidea la Roma lucrările Conciliului Vatican II, cuvinte care deschid ediția de astăzi a rubricii:
Din informațiile de arhivă furnizate de redacția ”Vatican News”, aflăm că al XXI-lea Conciliu din istoria Bisericii Catolice a văzut participarea în Vatican a peste 2 400 de episcopi (părinți conciliari) din întreaga lume și prezența, în calitate de observatori, a membrilor altor credințe: de la musulmani până la indienii americani, precum și membri ai tuturor Bisericii creștine, ortodoxe, anglicane și protestante în general, inclusiv participanți evanghelici, metodiști și calvini, care nu au mai fost prezenți în Cetatea Eternă din vremea schismelor. Încheiat de Papa Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965, din Conciliul Vatican II au derivat pietre de temelie importante precum: patru Constituții, nouă Decrete și trei Declarații: ”Dei Verbum” despre Cuvântul lui Dumnezeu, ”Lumen Gentium” despre Biserică, ”Sacrosanctum Concilium” despre Sfânta Liturghie și ”Gaudium et Spes” despre Biserica în lumea de azi.
Odată cu Conciliul Vatican II s-au schimbat trăsăturile fundamentale ale liturghiei romane prin celebrarea ei în limba națională, nu doar în limba latină ca până atunci, precum și participarea activă a credincioșilor în Biserică. Au fost și schimbări doctrinare, dar mai ales culturale, în direcția unei mai mari abordări a societății laice.
În seara zilei de 11 octombrie 1962, ziua în care a fost convocat Conciliul Vatican II, Piața „Sf. Petru” din Vatican s-a umplut de zeci de mii de credincioși veniți în pelerinaj, care îi cereau Papei să îi salute. Nu era așteptat un discurs, dar „Papa cel bun” cum era supranumit Pontiful de atunci s-a apropiat la balcon și a vorbit, improvizând un discurs. A fost ceea ce a intrat în istoria Vaticanului sub numele de «Discursul Lunii», încheiat cu celebrele cuvinte:
„Dragii mei, vă aud vocile. A mea este una singură, dar rezumă vocea lumii întregi; aici este reprezentată întreaga lume. Se pare că și luna s-a grăbit în seara aceasta – priviți-o în sus – să privească acest spectacol...”
Papa Francisc, „primul dintre succesorii lui Petru din ultima jumătate de secol care nu a trăit în mod direct acel eveniment ca părinte conciliar sau ca teolog” (Andrea Tornielli) demarând procesul sinodal ca prim act de pregătire pentru viitorul Jubileu din anul 2025, în continuitate cu spiritul Conciliului Vatican II, îl plasează pe „Cristos în centrul istoriei și al vieții” în dialog constant cu toți oamenii, într-un moment crucial în umanitatea noastră, marcat de războaie, suferință și sărăcie.
Pe 11 octombrie 2022, el a participat în Vatican la Sfânta Liturghie solemnă de comemorare a Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea și aniversarea deschiderii Conciliului Ecumenic Vatican al II-lea.
Actualul Suveran Pontif ne îndeamnă „să redescoperim Conciliul pentru a reda întâietate lui Dumnezeu, esențialului: unei Biserici nebună de dragoste pentru Domnul ei și pentru toți oamenii iubiți de El; unei Biserici care să fie bogată în Isus și săracă în mijloace; unei Biserici care e liberă și eliberatoare”.
60 de ani mai târziu „Frați, surori, să ne întoarcem la izvoarele curate de iubire ale Conciliului Vatican al II-lea. Să redescoperim pasiunea Conciliului și să reînnoim pasiunea pentru el! Cufundați în misterul Bisericii, mamă și soție, spunem și noi, alături de Sfântul Ioan al XXIII-lea: Gaudet Mater Ecclesia! (trad. «Bucură-te, Maică Biserică», în Discursul deschiderii Conciliului Vatican II, 11 octombrie 1962).
Biserica trebuie să fie locuită de bucurie. Dacă nu se bucură, se leapădă de sine, pentru că uită de iubirea care a creat-o. Totuși, câți dintre noi nu reușesc să trăiască credința cu bucurie, fără a murmura și fără a critica?
O Biserică îndrăgostită de Isus nu are timp pentru ciocniri, otrăviri sufletești sau controverse. Dumnezeu să ne elibereze de a fi critici și intoleranți, aspri și supărați. Nu este doar o chestiune de stil, ci de iubire, pentru că cei care iubesc, așa cum ne învață Apostolul Pavel, fac totul fără a cârti (cf. Fil 2,14).” – a spus Papa Francisc în Bazilica „Sf. Petru” din Vatican, la aniversarea a șase decenii de la Conciliul Vatican II.
„Întâi de toate, «Mă iubești?» este o întrebare, pentru că stilul lui Isus nu este atât de a da răspunsuri, cât de a pune întrebări, întrebări care provoacă viața. Iar Domnul, care «în marea Lui dragoste vorbește oamenilor ca prieteni și stă împreună cu cu ei» (Dei Verbum, 2), întreabă din nou, întreabă mereu Biserica, mireasa Lui: «Mă iubești?». Conciliul Vatican II a fost un răspuns grozav la această întrebare: pentru a-și reaprinde dragostea pe care Biserica, pentru prima dată în istorie, a dedicat-o unui Conciliu, ca să se întrebe, să reflecteze asupra propriei sale naturi și misiuni. Iar misterul Harului generat de iubire a fost redescoperit: Poporul lui Dumnezeu, Trupul lui Cristos, templul viu al Duhului Sfânt, a fost redescoperit!”
Paște oile mele... „Biserica nu a celebrat Conciliul Vatican II pentru a se admira, ci pentru a se dărui – asigură Papa Francisc la ceas aniversar. De fapt, Sfânta noastră Mamă Biserică, izvorâtă din inima Sfintei Treimi, există pentru a iubi.
Este un popor preoțesc (cf. Lumen gentium, 10 urm.): nu trebuie să iasă în evidență în ochii lumii, ci să slujească lumii. Să nu uităm: Poporul lui Dumnezeu se naște extrovertit și întinerește stingându-se, pentru că este sacramentul iubirii, «semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc» (Lumen gentium, 1).
Frați și surori, să ne întoarcem la Conciliu, care a redescoperit râul viu al Tradiției fără a stagna în tradiții; care a redescoperit izvorul iubirii nu pentru a rămâne în amonte, ci pentru ca Biserica să coboare în aval și să fie un canal al Milostivirii pentru toți. Să ne întoarcem la Consiliu pentru a ieși din noi înșine și a depăși tentația autoreferențialității, care este un mod de a fi lumesc.” (https://www.vatican.va/content/francesco/it/homilies/2022/documents/20221011-omelia-60concilio.html)
Domnul repetă Bisericii sale: «Paște », reiterează Papa Francisc, și „păscând învinge nostalgia trecutului, regretul relevanței, atașamentul față de putere, pentru că tu, Sfântul Popor al lui Dumnezeu, ești un popor pastoral: nu exiști pentru a te păstori pe tine însuți, pentru a urca, ci pentru a-i păstori pe toți ceilalți, cu dragoste. Și, dacă este drept să avem o atenție deosebită, atât pentru iubiții lui Dumnezeu, adică săracii, pentru cei lepădați (cf. Lumen gentium, 8c; Gaudium et spes, 1); să fie, așa cum a spus Sfântul Papa Ioan al XXIII-lea, «Biserica tuturor și în special Biserica săracilor» (Mesaj radiofonic către credincioșii din întreaga lume, cu o lună după Conciliul Ecumenic Vatican II, 11 noiembrie 1962)”.
„Păstorul cel Bun vede și își dorește turma unită, încheie Pontiful, sub îndrumarea Păstorilor pe care i-a dat. El îi vrea – într-o privire de ansamblu – pe toți și pe toate împreună. Conciliul ne amintește că Biserica, după chipul Sfintei Treimi, este comuniune (cf. Lumen gentium, 4.13)”.
Drum între trecut și prezent, între memorie și profeție, Conciliul Vatican II a produs un salt înainte, care nu s-a caracterizat prin adevăruri noi sau prin condamnarea erorilor, ci printr-o reînnoire necesară a Bisericii pentru a o face capabilă să transmită Evanghelia oamenilor contemporani și să caute: noi căi de unitate, binele comun și stabilirea unui dialog cu lumea modernă, concentrându-se „pe ceea ce ne unește și nu pe ceea ce ne desparte”, luminați și călăuziți de acțiunea Duhului Sfânt.
Așadar, «Mă iubești, Tu, Biserică?».
Mihaela Caba Madarasi, doctor în Științele Comunicării Sociale
