Elevii clasei a IX a E ai Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, au fost oaspeții Caravanei Ecotic

Elevii  clasei a IX a E ai Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare,  au fost oaspeții Caravanei Ecotic
||||||

Primăria Municipiului Satu Mare s-a alăturat în acest an Asociației Ecologice și Umanitare ,,Copacul vieții” (Asociația ECOHUMAN ,,LIFE TREE) și Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru a marca ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022”. Cu prilejul acestui eveniment, în municipiul Satu Mare a fost adusă Caravana Ecotic, o expoziție mobilă de deșeuri ce provin din echipamente electrice și electronice.

Caravana a poposit pe parcursul anului în mai multe orașe din țară, iar din 6 până în 8 octombrie se va afla pe platoul din fața Muzeului Județean. 

Evenimentul își propune să atragă atenția asupra necesității colectării separate a deșeurilor electrice și electronice.  Expoziția mobilă poate fi vizitată între orele 9.00-15.00, fiind așteptate mai multe școli și grădinițe din tot județul, precum și sătmărenii care doresc să afle mai multe despre colectarea deșeurilor electrice și electronice.

Pentru a contribui la atingerea țintei la reciclare de 60% pentru anul 2023, vizitatorii caravanei sunt rugați să aducă cu ei deșeuri electrice și electronice (cantități simbolice și de mărimi mici) care vor fi predate cu ocazia vizitei Caravanei ECOTIC.

Elevii  clasei a IX a E ai Colegiului Național “Mihai Eminescu” Satu Mare, însoțiți de doamna profesor de biologie, Groza Laura, au fost oaspeții Caravanei Ecotic, la invitația doamnei Bekessy Elisabeta, director al Asociației Ecologice și Umanitare Copacul Vieții.
“Mulțumim pentru informațiile utile primite despre colectarea selectiva, importantă reciclării, substanțele toxice din deșeurile electrice, drumul parcurs de un aparat electrocasnic pentru a fi refolosit și mai ales pentru surpriza de a fi recompensați cu un recipient pentru apa, din aluminiu reciclat,” a declarat pentru Gazeta de Nord Vest doamna profesor de biologie ,Groza Laura.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble