FOTOGALERIE. RAZII de AMPLOARE ale polițiștilor la Satu Mare

FOTOGALERIE. RAZII  de AMPLOARE ale polițiștilor la Satu Mare
|||||||

În cursul serii de sâmbătă, 15 octombrie a.c., polițiștii sătmăreni au fost prezenți la datorie, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.

În acest sens, polițiștii rutieri au desfășurat activități specifice pe raza municipiului Satu Mare. Astfel, polițiștii au atras atenția conducătorilor auto de a nu circula pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și de a respecta regimul legal de viteză.

În cadrul activității, 15 conducători auto au fost sancţionaţi contravențional pentru nerespectarea legislației în vigoare, în materie de circulaţie pe drumurile publice.

Totodată, politistii au constatat o infracțiune. Astfel, un bărbat, de 33 de ani, din Satu Mare a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul fiind de 0, 44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Verificările în cauză continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare le urează tuturor sătmărenilor o săptămână liniștită, în siguranță și fără evenimente nedorite.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble