Lucrări de reparații realizate de Apaserv la stația de pompare

Lucrări de reparații realizate de Apaserv la stația de pompare

Conducta de refulare a apelor uzate din stația de pompare Sud este într-o stare avansată de uzură fapt pentru care apar deseori defecțiuni. Apaserv a realizat lucrări de reparații de fiecare data cînd s-a impus, însă în scurt timp defecțiunile reapar datorită coroziunii mari a țevii în zona podului tehnologic.

Pentru rezolvarea pe termen lung a problemelor generate de defecțiunile multiple, Apaserv a cuprins în lista de investiții schimbarea conductei de refulare. Datorită complexității lucrărilor, procedurile de pregătire și realizare a investiției necesită timp. În prezent, este în realizare studiul de fezabilitate urmând ca după aprobare, să înceapă lucrările effective. Până atunci, vom continua să reparăm defecțiunile care apar.

 Apaserv Satu Mare are în administrare conducte de alimentare cu apă în lungime de 1564 km și 865 km rețele de canalizare și coordonează extinderea rețelelor de apă cu 258 km și a rețelelor de canalizare cu 448 km, lucrări care urmează a fi finalizate pînă la sfîrșitul anului 2023.

Este adevărat că avem câteva puncte slabe pe sutele de km de rețele gestionate însă acestea sunt identificate, prioritizate și sunt în curs de remediere. Acolo unde este nevoie de investiții și nu doar de reparații, am alocat fondurile necesare și realizăm  lucrările în așa fel încît pe perioada de execuție să nu scadă calitatea serviciilor prestate către beneficiarii noștrii și în același timp să protejăm mediul .

Mulțumim beneficiarilor serviciilor noastre pentru înțelegere!

Conducerea Apaserv Satu Mare SA

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble