Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul,  a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea  “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad
||||

În duminica a 22-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad, cu ocazia împlinirii unui an de la trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit Emanuil Rus, starețul mănăstirii în perioada 1990-2021.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitor în frunte cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a ieșit în curtea lăcașului monahal și a fost oficiată Slujba Parastasului pentru preacuviosul părinte Emanuil.
Alături de ÎPS Timotei Sătmăreanul din soborul părinților slujitori îi amintim pe Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și starețul Mănăstirii Rohia, Pr. Marcel Malanca, protopopul Oașului, Pr. Mihai Feher, proin-protopop al Oașului, Pr. Dorin Tămas, paroh în Certeze, Pr. Adrian Gaborean, paroh în Bixad, Pr. Dacian Ovidiu Chira, slujitor pe seama capelei din incinta Spitalului Orășenesc din Negrești-Oaș, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, Ierod. Drd. Calinic Nistor de la Mănăstirea Rohia, alături de alți preoți invitați din parohiile învecinate.
Între credincioşii prezenți la acest eveniment s-au aflat președintele PSD Satu ,Mircea Govor,secretarul de stat al românilor de pretutindeni ,Gică Cârciu, prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, vicepreședintele consiliului județean,Lenuța Cornea, consilierul în cadrul Cancelariei Prefectului ,Bianca Șorian,Ioan Tibil, membru în Adunarea Eparhială .

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble