Acum ceva vreme, Asociația Stea din Satu Mare a luat în grijă un tânăr, lipsit de speranță, fără un vis și fără un firicel de lumină la capătul tunelului. El (numele îl lăsăm sub anonimat) era un tânăr dependent de aurolac, care locuia de pe o zi pe alta într-o cocioabă pe malul Someșului.
Din adolescență, datorită anturajului și condițiilor precare de trai ale familiei, a capitulat în fața vieții și s-a refugiat în lumea substanțelor pe care le consuma doar ca să mai trăiască o zi, încă o zi și așa au trecut anii, bronzul fiindu-i cel mai bun prieten la acea vreme. Acesta îi amorțea simțurile astfel încât foamea, frigul, căldura excesivă, depresia sau durerile de dinți ori de stomac, deveneau suportabile, aproape inexistente.
După ce tânărul a ajuns în grija personalului de la Asociația Stea, comportamentul lui a început să se schimbe, deși la suprafață nu se zăreau mari schimbări, ceva în interiorul lui se întâmpla, prin ajutorul programului de terapie prin horticultură în care accepta să fie inclus.
Horticultura devenise “serviciul” lui La finalul orelor de „serviciu” de la grădină, tânărul primea în fiecare zi o masă caldă, haine curate, aprecieri din partea echipei Stea, consilierea asistentului social responsabil, avea posibilitatea de a face un duș cald, munca cu darurile vieții respectiv pământ, apă, aer și plante, toate acestea au contribuit la ceea ce urma să se întâmple.
Sămânța pe care a pus-o în pământ, pe care a udat-o până a devenit planta, pe care a curățat-o și îngrijit-o până aceasta a dat leguma, a fost exact procesul care i-a dat tânărului sentimentul că este util, că face ceva bine și cu folos.
„Am petrecut ore întregi livrând împreună cu alți tineri legumele noastre bio sătmărenilor. Am fost felicitați, lăudați. Stima lui de sine a început să crească”, a afirmat Diana Bretan, managerul Asociației Stea.
Într-o dimineață geroasă de iarnă, el nu a mai venit la Stea „Au trecut cinci ani de la cea mai friguroasă iarnă pe care am trăit-o vreodată. Mi-o amintesc și acum ca și cum ar fi fost ieri și încă îmi provoacă frisoane. Centrul de zi al Asociației Stea era plin-ochi de oameni ai străzii care căutau un colțișor încălzit. Dușurile funcționau toată dimineața până la ora prânzului, iar centrala prăpădită nu mai avea putere să încălzească și caloriferele. Așa că era frig și la Stea. Noi, personalul, lucram înfofoliți cu veste și cu geci matlasate... pentru sărmani era bine, era cald în comparație cu gerul de afară sau din colibele lor improvizate”, a povestit Diana. Însă în acea dimineață n-a mai venit.
Managerul Asociației Stea a adăugat faptul că tânărul nu lipsea niciodată, oricât de drogat ar fi fost cu o noapte înainte, mai ales că în perioada de iarnă activitățile de horticultură (teorie) se desfășurau la Centrul de zi.
„Era trecut de ora 9.30 și el tot nu apărea. A fost momentul în care am crezut că n-o să-l mai vedem niciodată. În noaptea aceea termometrele scăzuseră mult sub – 10 grade așa că ne-am urcat în mașină gonind înspre malul Someșului cu ceai fierbinte și cu speranța de a-l găsi în viață. Nu mai știu cum am ajuns atât de repede în fața ușii care refuza să se deschidă, însă știu că momentele de așteptare după ce am început să batem cu pumnii și să-l strigăm au părut o eternitate. După vreo câteva minute de agitație, am auzit mișcare înăuntru. A deschis cu greu ușa înțepenită de ger. Mirosea a bronz în ultimul hal. Dar era în picioare, amețit și uimit de prezența noastră. Era în viață! N-a putut să vină pentru că pantofii îi înghețaseră. Ca să ne demonstreze, i-a luat și a lovit cu ei o masă. Erau bocnă, tari ca și pietrele.
Asta se întâmpla în urmă cu cinci ani” a mai povestit Diana Bretan.
Tânărul a ajuns la căsuța lui Cu toate acestea, tânărul s-a întors în grija asociației până la momentul în care și-a găsit o chirie, de unul singur. Astăzi, el are un loc de muncă stabil de patru ani, o sumă de bani care îi permite să-și cumpere o garsonieră confort 3 și un vis, acela de a avea propria lui căsuță, cu puțin teren unde ici-colo să mai poată sădi semințe și, de ce nu, alte vise frumoase.
Karina Brodi
