Un local din Satu Mare a implementat de curând o nouă tactică, prietenoasă cu natura prin care practic proprietarii doresc să încurajeze oamenii sa își folosească propriile pahare plătind cu doi lei mai puțin față de produsul pe care l-ar lua la pachet din paharele localului.
Întreaga idee a pornit din dorința de a reduce risipa, respectiv de a ajuta mediul și de a schimba mentalitatea de consum.
„Noi ca și cafenea ne concentram pe produsul pe care îl servim si pe vibe-ul transmis. Acestea nu au nevoie de ambalaje de plastic sau care conțin plastic. De asemenea, considerăm că există alte lucruri care merită investiții financiare din partea tuturor. Astfel, un cost mai mic pe produsul final ajută pe toată lumea. Ca și locație avem o responsabilitate față de mediul din jur așa ca am decis să venim cu cât mai multe soluții de a reutiliza, de a recicla și de a reduce risipa.”, a informat Bogdan Burciu, deținătorul localului.
Pe lângă această inițiativă prietenoasă cu natura, localul reciclează toată sticla, cartonul și încearcă să mergem cât mai mult posibil în zona de ambalaje biodegradabile.
„Dacă îți cumperi cafea zilnic, sau măcar în cursul săptămânii, faci o economie de 5 lei pe săptămână sau 20 de lei pe lună, asta înseamnă că în doar câteva luni poți să îți amortizezi costul cănii, iar pentru următorii ani în care ai s-o folosești ai să faci o economie și mai mare, de aprox 240 lei pe an. Pe lângă asta, ai să salvezi de la a ajunge la groapa de gunoi sau în natura, același număr de pahare de unică folosință. 240!!! Un număr considerabil! Dar dacă am fi 10 persoane care să facă asta constant, am ajunge la 2.400 de pahare salvate, dar cum ar fi sa fim 100, sau mai mulți?” a scris Bianca Anițas, în grupul Orghanic Society.Mai mult, Bianca nu este un simplu client, are și un magazin un magazin care oferă alternative la plastic, începând de la obiectele de unica folosinta, la cele de uz casnic, detergenti, cosmetice, toate prietenoase cu mediul.
„Încercăm constat să reducem risipa, de toate felurile și să venim cu soluții simple și la îndemâna fiecăruia pentru a trăi în armonie cu natura. Parte din caștigur le redirecționăm spre acțiuni de mediu, evenimente și alte proiecte în care să implicăm comunitatea”, a adăugat Bianca Anițaș.
Bianca, de asemenea, își dorește să promoveze afacerile locale care sunt înclinate spre schimbare și să vină în sprijinul lor.
„Încurajez ideea de a-ți aduce cana reutilizabilă cu tine la cafenea, pentru că în acest fel contribui la consumul mai redus de plastic. Aspectul acesta fiind benefic și pentru mediul înconjurător. Mai mult, îți bei cafeaua într-un mod personalizat, deoarece îți achiziționezi o cană specifică preferințelor tale și stilului pe care îl ai”, a spus Adina, consumator de cafea.
Adina a mai povestit faptul că ea, în calitate de iubitor de cafea, folosește o cană reutilizabilă, confecționată din resturi organice de cafea, fiind concepută pentru acasă, pentru cafenele și pentru cafea to go, înlocuind astfel paharele de unică folosință.
Proprietarul localului care a venit cu propunerea de a aduce căni de acasă pentru economisirea consumului de plastic, a precizat faptul că în curând, alături de colegii săi va da drumul la mai multe proiecte de acest gen, respectiv o mini piața de Vechiruri pentru cei mici, astfel încât să facă schimb de jucării, hăinuțe etc între ei. Vor avea un coș de căni donate pe care cei care vor sa le folosească în locul paharelor de unica folosință o pot face.
De asemenea, vor proiect un film care să le arate tinerilor importantă reducerii consumului de plastic.




















