Forum de promovare a turismului transfrontalier și patrimoniului cultural, la Satu Mare

Forum de promovare a turismului transfrontalier și patrimoniului cultural, la Satu Mare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul (A.D.I) Satu Mare a organizat joi Forumul de promovare a turismului transfrontalier și patrimoniului cultural, organizat ca parte a schimbului de experiență din cadrul proiectului “Ruta Tematică a Castelelor”, finanțat prin Programul de coooperare transfrontalieră ENI Ungaria- România-Slovacia-Ucraina.

“Consiliul Județean Satu Mare sprijină colaborarea cu regiunile vecine, dar și proiectele care au drept scop punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural comun al regiunii Transcarpatia, iar rolul acestui forum este acela de a identifica probleme și soluții în promovarea turismului transfrontalier și a patrimoniului cultural în regiunile de graniță ale României și Ucrainei”, a afirmat în deschiderea forumului, Lenuța Cornea, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare.

În cadrul proiectului implementat de ADI Județul Satu Mare, se va crea o rută tematică a castelelor prin dezvoltarea unor scenarii de realitate augmentată pentru 10 castele din cele 2 regiuni, vor fi realizate două locuri de joacă și amplasate patru infokiosk-uri, iar ruta tematica va fi promovată prin hărți, broșuri și filme de promovare. De asemenea, va fi creată o pagină de social media a rutei și se va construi o poartă de intrare la castelul Nevitskiy (Ucraina). Schimbul de experiență organizat timp de 3 zile la Satu Mare include pe lângă forum vizite la castelele din județul Satu Mare incluse în ruta tematică.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble