INCONȘTIENȚĂ TOTALĂ. Doi șoferi s-au urcat BEȚI la volan și au produs ACCIDENTE

INCONȘTIENȚĂ TOTALĂ. Doi șoferi s-au urcat BEȚI  la volan și au produs ACCIDENTE

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au identificat în trafic un bărbat, de 29 de ani, din Satu Mare aflat la volanul unui autoturism.

În timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Bld. Aurel Vlaicu către localitatea Lazuri, bărbatul ar fi pierdut controlul asupra volanului și ar fi intrat în coliziune cu parapetul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare după care ar fi ricoșat în parapetul care desparte cele două sensuri.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoturismului, fără victime omenești și fără alte pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, reieșind valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acesta a fost condus la Spitalul Județean Satu Mare pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.


La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Livada s-au sesizat din oficiu despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale la sensul giratoriu DN 19-DN 1C Livada.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 61 de ani, din Livada, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o tânără, de 28 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului a rezultat avarierea usoara a ambelor autovehicule, fără victime omenești.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcootest. Rezultatul testului femeii a fost negativ, testarea bărbatului relevând valoarea de 0,56mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul a fost condus la Spitalul orășenesc Negrești Oaș, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble