CE FACI ÎN CAZ DE ACCIDENT RUTIER?

CE FACI ÎN CAZ DE ACCIDENT RUTIER?
Un accident rutier presupune existenţa unor persoane decedate sa urănite, sau a unor pagube materiale importante. E bine să ştii ce ai de făcut în cazul în care eşti implicat într-un accident rutier cu victime, cu sau fără vinovăţie.Reguli de urmat pentru şoferii implicaţi în accidente rutiere:
  • Nu părăsi locul accidentului! Dacă te-ai aflat la volan în oricare din maşinile implicate trebuie să rămâi la locul accidentului până când poliţiştii sosiţi la faţa locului îţi acordă permisiunea de a pleca. Părăsirea locului accidentului fără încuvinţarea Poliţiei este o infracţiune.
  • Acordă primul ajutor dacă ştii să o faci şi sună la 112 unde va trebui să comunici exact ce s-a întâmplat, câte victime sunt, care este starea lor, locul cât mai precis în care s-a produs accidentul. În cazul accidentelor cu victime primul gând pe care trebuie să-l ai este salvarea vieţii. Viaţa are prioritate!
  • Nu modifica poziţia maşinilor implicate până la sosirea echipajului de poliţie.
  • Foloseşte triunghiul reflectorizant şi avariile pentru a atenţiona ceilalţi participanţi la trafic şi utilizează vesta reflectorizantă pentru a fi cât mai vizibil.
  • Păstrează-ţi calmul! Nu ajută la nimic dacă te enervezi sau te panichezi. Sună o persoană apropiată dacă simţi nevoia să vorbeşti cu cineva.
  • Respectă indicaţiile poliţiştilor şi ţine minte că vinovăţia nu se stabileşte atunci, pe loc, ci doar se adună elemente care vor stabili ulterior cine a fost de vină.
  • Nu consuma alcool, droguri sau medicamente neprescrise după producerea accidentului. Vei fi condus la un laborator de analize pentru recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili dacă ai consumat alcool sau droguri. Refuzul recoltării de probe biologice constituie o infracţiune!
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble