Decizie. Polițiștii locali vor putea aplica amenzi în zona rutieră

Decizie. Polițiștii locali vor putea aplica amenzi în zona rutieră

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care oferă poliţiei locale atribuţia de a putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, prevede legea promulgată.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţiei locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble