Liturghie Arhierească de Crăciun la Satu Mare

Liturghie Arhierească de Crăciun la Satu Mare
|||

Luni, 26 decembrie 2022, în a doua zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Municipiul Satu Mare, cu ocazia hramului bisericii.

„În cea de a doua zi de Crăciun a anului 2022 am revenit la Parohia „Naşterea Domnului” din municipiul Satu Mare, păstorită de părintele Vasile Pater, ajutat de părintele Marinel Corondan şi părintele Ioan Dobrican, parohie care are aproximativ 7.000 de credincioşi, şi este cu biserica în construcţie, aşa cum se poate vedea, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Construcţia bisericii cu dimensiuni impresionante a început în 1996 şi în prezent este în faza de pictură, şi în următorii ani se va pregăti pentru evenimentul târnosirii. Este darul lui Dumnezeu că s-au construit în toate cartierele importante biserici frumoase, biserici spaţioase, şi este şi mai important de reţinut faptul că aceste eforturi au fost făcute aproape în exclusivitate de preoţi şi credincioşi şi de unii binefăcători.

Sfânta Liturghie arhierească de hram După o primire foarte frumoasă, făcută de Părintele paroh împreună cu tinerii şi credincioşii parohiei, în faţa bisericii, a fost oficiată Sfânta Liturghie de hram, în interiorul bisericii, aflată în şantier pentru executarea picturii.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Florin Orăşteanu, secretar protopopesc, Pr. Vasile Pater, paroh, Pr. Marinel Corondan, coslujitor, Pr. Ioan Dobrican, coslujitor, Pr. Cristian Peteri, de la biserica „Sfântul Gheorghe”, Pr. Radu Şimonca, de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Pr. Dorel Silaghi, de la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Diac. Ionuţ Socolan, de la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Ipod. Vasile Pop.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Solemnis” al parohiei, dirijat de Prof. Maria Chiş.

În rândul credincioşilor s-au aflat prefectul Radu Roca, Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, cel ce aduce pe cheltuială proprie în fiecare an, de la Bucureşti, Sfânta Lumină care se coboară din cer în fiecare sâmbătă de Paşti, alţi oficiali sătmăreni. Am remarcat prezenţa a foarte mulţi copii şi tineri la Sfânta Liturghie, împreună cu părinţii lor.

Cuvântul de învăţătură Din bogatul cuvânt de învăţătură rostit de PS Iustin Iustin am reţinut câteva precizări importante, mult folositoare pentru credincioşii de orice vârstă, cuvinte despre mântuire şi cum se poate ajunge pe calea mântuirii.

„Îi mulţumim cu recunoştinţă lui Dumnezeu pentru darul Naşterii Fiului Său. De două mii doăzeci şi doi de ani omenirea calculează anii, era nouă, numită în timpul comunismului, sau a noastră, de la Naşterea lui Hristos. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos Fiul şi Cuvântul Dumnezeului Întrupat a împărţit istoria în două: înainte de Hristos şi după Hristos. Naşterea Mântuitorului a fost un eveniment unic, făgăduit de Dumnezeu Tatăl, care a iubit omul şi umanitatea nespus de mult, cu o iubire nemărginită şi cu o inimă de tată atât de încăpătoare, încât fiecare persoană umană încape în inima lui Dumnezeu oricât de neînsemnat ar fi. În inima noastră nu încap multe persoane. Are pereţii mai înalţi şi spaţiu mai mic. În inima lui Dumnezeu, în inima Maicii Domnului, în inima Sfinţilor lui Dumnezeu încape întreaga umanitate. Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii, pentru că numai aşa se explică că El face să răsară soarele şi peste buni şi peste răi şi face să plouă şi peste drepţi şi peste păcătoşi. Iubeşte pe toţi oamenii pentru că vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Adevărul este acela că Iisus este Hristos Fiul Dumnezeului celui viu, Mântuitorul lumii. La acest adevăr vrea Tatăl să vină întreaga umanitate. Sfinţii iubesc pe toţi oamenii, fără discriminare, indiferent de locul pe care s-au născut pe pământ, de credinţa sau religia pe care o au, pentru că Sfinţii lui Dumnezeu înţeleg taina Creaţiei şi anume că fiecare persoană umană este unică şi este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Este purtătoare de suflet viu, de scânteie dumnezeiască. În fiecare fiinţă umană se găseşte o lucrare divină. Sfântul Apostol Pavel spune foarte desluşit, nelăsând pe creştini să cadă în mândrie, că doar ei sunt privilegiaţii şi favoriţii lui Dumnezeu. Şi de aceea, Sfinţii îi iubesc şi se roagă pentru toţi oamenii. Şi aşa trebuie să fie şi creştinii. Noi ne rugăm aşa: pentru tot sufletul omenesc cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi de ajutorul lui Dumnezeu. Aici îi cuprindem pe toţi, pe cei 7 miliarde de oameni de pe Terra. Numai aşa suntem creştini sau ne putem considera creştini”.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble