Peste 100 de tineri voluntari implicați în dezvoltarea municipiului Satu Mare

Peste 100 de tineri voluntari implicați în dezvoltarea municipiului Satu Mare
|

Pe parcursul anului 2022, la evenimentele organizate de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural ,,G.M.Zamfirescu”, s-au implicat 110 voluntari de diferite vârste, în funcție de specificul evenimentului și de dorința lor de a se implica în organizarea unui eveniment.

Voluntarii au fost implicați în mai multe activități dintre care se enumeră docorul pentru evenimente și amenajarea spațiului, verificarea biletelor de intrare acolo unde a fost cazul, deschiderea Târgului de Crăciun, astfel încât programele artisitice să se desfășoare conform planificărilor, dar și pentru ca artiștii invitați la diferite evenimente să aibă parte de tot confortul înainte și după concertele pe care le-au susținut.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a înmânat tinerilor diplome de recunoaștere și o scrisoarea destinată părinților

,, Printre tinerii care s-au implicat în organizarea acestor evenimente, cu multă pasiune și dăruire se află și copilul Dumneavoastră, despre care am doar cuvinte de laudă și apreciere. Puteți fi mândri de el! Munca și implicarea copilului Dumneavoastră au contribuit la reușita evenimentelor noastre și ne dorim ca și pe viitor să fie alături de noi. Promitem să îi oferim și pe viitor experiențe de neuitat, acces la informații care să contribuie la dezvoltarea lui personală și profesională și bineînțeles să îl protejăm, astfel încât să nu fie pus în pericol, iar siguranța lui să fie primordială, indiferent de activitatea la care participă. Satu Mare are nevoie de tineri implicați, iar dezvoltarea orașului nostru se bazează pe educația tinerelor generații. În numele Primăriei Municipiului Satu Mare, a Centrului Cultural ,,G.M.Zamfirescu”, vă mulțumesc pentru că l-ați încurajat pe copilul Dumneavoastră să devină un voluntar implicat, cu care noi toți trebuie să ne mândrim!”, a transmis primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Tinerii voluntarii sătmăreni au participat la buna desfășurarea a Târgului de Crăciun, având în vedere că au fost implicați și mulți copii, era necesar ca să fie realizate niște culoarele pentru a facilita accesul pe platoul din Piața 25 Octombrie, distribuirea ciocolăților, precum și în activități de logistică ce au vizat organizarea activităților în Atelierul Moșului sau traseul trenulețului.

Ajutorul voluntarilor permite creștere calității evenimentelor

Ideile tinerilor sunt mereu binevenite pentru că simt cel mai bine pulsul orașului, de accea Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural ,,G.M.Zamfirescu” au decis crearea acestei rețele de voluntari. Ajutorul voluntarilor permițănd creșterea calității evenimentelor și rezolvarea în cel mai scurt timp a eventualelor probeleme care pot apărea.

Este pentru prima dată când se organizează o premierea a voluntarilor implicați în evenimentele organizate de municipalitate, ca o formă de recunoaștere a eforturilor pe care le-au depus.Ziua Internațională a Voluntariatului marcată de Primăria Satu Mare

Având în vedere că în 5 decembrie a fost marcată Ziua Internațională a Voluntariatului s-a considerat că este oportun ca evenimentul să fie fixat în luna decembrie. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Primăriei, diplomele au fost înmânate de primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, în prezența directorului Centrului Cultural ,,G.M.Zamfirescu”, Gergo Butka și a echipei implicată în organizarea evenimentelor.

Voluntarii au primit o diplomă de recunoaștere, o sacoșă cu suveniruri și o scrisoare pentru părinți.

,, Pregătim pentru luna ianuarie workshop-uri dedicate tinerilor voluntari care să aibă ca tematică organizarea evenimentelor, de la planificarea până la promovarea evenimentului. Le-am lansat și o invitație tinerilor să vină cu un concept de eveniment și noi îi vom sprijini să îl organizeze, exact așa cum își doresc”, a declarat în cadrul evenimentului Gergo Butka, directorul Centrului Cultural ,,G.M.Zamfirescu”.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble