Punctul de pensie se majorează cu 12,5%

Punctul de pensie  se majorează cu 12,5%
O dată cu adoptarea măsurilor fiscal bugetare din Ordonanța de urgență nr. 168/2022, publicată în Monitorul Oficial din data de 9 decembrie 2022, Casa Județeană de Pensii Satu Mare îi informează pe pensionarii sătmăreni despre modificările aduse de aceasta, privind problematica ce are tangență cu această instituție. Potrivit noilor prevederi legale, punctul de pensie se majorează cu peste 12 procente. De asemenea, se vor acorda o serie de ajutoare financiare.Astfel, valoarea punctului de pensie se majorează, crescând cu 12,5 % de la 1.586 la 1.785 lei de la 1 ianuarie 2023 iar pentru anul viitor nivelul indemnizației sociale pentru pensionari este stabilit la 1.125 de lei. De asemenea, se va acorda acorda un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, astfel: -în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; - în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv; -în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv. Ajutorul financiar prevăzut se plăteşte în două tranşe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel: - în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; - în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv; - în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv. Drepturile stabilite pentru copiii persoanelor refugiate care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art. 31 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă se amână pe data de 1 ianuarie 2024. Începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează: · invalizilor de război: 1.950 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate; 1.300 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate; 1.170 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate; · veteranilor de război:780 de lei lunar; · văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: 780 de lei lunar. ”Referitor la ajutorul financiar, acordat de anul viitor, el este diferit de voucherul social și subliniem acest aspect deoarece acesta este acordat prin instituția noastră, deci nu trebuie sunat sau solicitat prin cerere la Casa Judeteană de Pensii, fiind plătit din oficiu, doar pensionarilor eligibili și care au domiciliul în România. Cine nu primește, din păcate nu au acest drept, având în principal sume care figurează la ANAF. Nici persoanele cu reședința obișnuită în străinătate nu au, conform acestei ordonanțe, acest drept.” a menționat Directorul Executiv al Casei Județene de Pensii Satu Mare, domnul Cristian Soponoș.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble