Negreștenii și incitații lor au trăit împreună magia sărbătorilor de iarnă în cadrul celei de-a XXIII-a ediție a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, eveniment care a devenit deja o tradiției pentru negreșteni, în special, dar și pentru oșeni, în general.
Festivalul-concurs a fost găzduit de Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului din Negrești-Oaș, un loc de poveste, unde oșenii, număr cât mai mare, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, și-au putut găsi rădăcinile și trăi amintirile.
Alături de negreșteni, la acest felstival au fosrt prezenți și oaspeți de seamă printre care secretarul de Stat în Departamentul Românilor de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu, prefectul Radu Roca, sau președintele PSD satu Mare, Mircea Govor.
Primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, a deschis festivalul prin cuvântarea sa, după care au mai luat cuvântul Gheorghe Cârciu și Radu roca, care au transmis oșenilor toate gândurile lor bune pentru acest sfârșit de an și începutul anului viitor.
Programul Festivalului a fost în aşa fel stucturat încât să reînvie un vechi obicei arhaic, unde după participarea la Sfânta Liturghie, comunitatea întreagă se regăsea la ciuperca de danţ, celebrând bucuria reîntâlnirii şi exprimând prin muzică şi dans întreaga spiritualitate a eposului oşenesc.

La tradiționalul eveniment au partricipat ansambluri folclorice, cete și grupuri de colindători din Țara Oașului și din zonele etnografice învecinate.
𝑃𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑖𝑡 a cuprins parada populară, 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑟𝑡 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑎𝑟 𝑠𝑢𝑠𝑡̧𝑖𝑛𝑢𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑠𝑎𝑚𝑏𝑙𝑢𝑙 𝑒𝑡𝑛𝑜-𝑓𝑜𝑙𝑐𝑙𝑜𝑟𝑖𝑐 Ș𝑡𝑒𝑓𝑎𝑛 𝑉𝑜𝑑ă 𝑑𝑖𝑛 𝐶ℎ𝑖ș𝑖𝑛ă𝑢, desfăşurarea propriu-zisă Festivalului şi totul încheindu-se cu premierea participanților.
Participanți la festivalul-concurs:
👉Corul bărbaţilor din Tur
👉Ceata de corindători a Asociației Țara Oașului
👉Corul Bisericilor din Negrești-Oaș
👉Ansamblul folcloric Sânzienele
👉Ansambul din Tyachiv - Ucraina
👉Ansamblul “Apșița” din Apșa de Jos - Ucraina
👉Ceata colindătorilor de la biserica din Racșa
👉Ansamblul folcloric Oașul
👉Grupul de colindători din Prilog
👉Grupul rădăcinilor străbune din Călinești Maramureș
👉Ansamblul Cetatea Codrului din Ardud
👉Grupul Lăturenii
👉Ansamblul Cununița
👉Florile Turțului
Festivalul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în parteneriat cu Muzeul Ţării Oaşului şi Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaş.




















