Ziua Națională a României, sărbătorită la Negrești Oaș

Ziua Națională a României, sărbătorită  la Negrești Oaș
|

Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Negrești Oaș cu aceeași credință a strămoșilor noștri. Aceea că în Unire există o forță spirituală care străbate peste veacuri, mărturisind ceea ce are mai de preț neamul românesc: credința, tradiția și verticalitatea.
Dar, mai presus de orice, ziua de 1 Decembrie ne uneşte şi ne învaţă ce înseamnă coeziunea sufletească dincolo de opinii personale, ce înseamnă să te pui în slujba intereselor majore ale comunității.
Astfel, la Monumentul Eroilor a avut loc un ceremonial religios oficiat de preoții slujitori din Negrești-Oaș, dar și o ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.
”Contextul internațional dificil ne reamintește ce rol uriaș au unitatea și solidaritatea dar și că efortul pentru a aduce pace și bunăstare este esențial pentru orice societate sănătoasă. Fiecare, de acolo de unde suntem, prin gesturi simple, ne putem aduce aportul la asta. Să fim cu gândul mereu la cei din jurul nostru care au nevoie de ajutor, la copiii noștri, la viitor! Un viitor bun pentru noi înseamnă un viitor minunat pentru România”, a spus, cu această ocazie, primarul Aurelia Fedorca.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble