Biroul primarului municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a găzduit marți, 17 ianuarie, o ședință cu liderii de grup din Consiliul Local Satu Mare pe tema bugetului pe 2023.
Edilii sătmăreni își doresc ca și anul acesta Satu Mare să fie în continuare un oraș care se dezvoltă, în care se fac investițiile publice necesare. Unul axat, ca de fiecare dată, pe investiții, asigurate din fonduri locale, europene și guvernamentale.
Un buget care va asigura și buna funcționare a serviciilor publice pe care municipiul Satu Mare le oferă cetățenilor.
”Ne dorim ca și în 2023, #SatuMare să fie în continuare un oraș care se dezvoltă, în care se fac investițiile publice necesare. Am prezentat, în detaliu, liderilor de grup din cadrul Consiliului Local bugetul municipiului Satu Mare pe anul 2023. Unul axat, ca de fiecare dată, pe investiții, asigurate din fonduri locale, europene și guvernamentale.
Un buget care va asigura și buna funcționare a serviciilor publice pe care municipiul Satu Mare le oferă cetățenilor”, a declarat primarul Kereskenyi.





















