FOTOGALERIE. Slujbă Arhierească de REVELION în ȚARA OAȘULUI

FOTOGALERIE. Slujbă Arhierească de REVELION în ȚARA OAȘULUI
|||||
În noaptea trecerii dintre Ani, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a săvârșit slujba rânduită de binecuvântare a noului an la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad, Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare, înconjurat de părinții slujitori ai lăcașului monahal.
Amintim faptul că din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Preasfinția Sa deține calitatea de stareț al mănăstirii.
Biserica mănăstirii a fost neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor prezenți la cumpăna dintre ani și care au poposit pentru a-I mulțumi și a lua binecuvântare de la Dumnezeu în noul an, amintind prezența domnului Ioan Tibil, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Cu acest prilej, a fost oficiată Slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, alături de citirea celor patru rugăciuni și a ecteniei întreite rânduite în acest scop liturgic, rânduiala stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române încă din anul 2011.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a mulțumit credincioșilor pentru prezență, pentru efortul depus de a fi la ceasul de rugăciune de la miezul nopții, amintindu-le totodată faptul că orice lucrarea a noastră trebuie să înceapă cu rugăciune și binecuvântare.
Pr. Adrian Dobreanu
Responsabil Comunicații Media-Online
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble