O o tânără sătmăreancă, în vârstă de 30 de ani, este acuzată de Serviciile Ucrainene de Informații (SBU), că ar fi furat medicamente și echipamente medicale în valoare de 2,5 milioane de dolari trimise ca ajutoare din străinătate pentru militarii care luptă pe front. Serviciile de Informații Ucrainene (SBU) au început o anchetă, deoarece o suspectează și de colaborare cu serviciile secrete rusești.
Tânăra sătmăreancă este cunoscută în postările sale pe rețelele de socializare drept Gaița Zeflemitoare, inspirat foarte probabil din cel al personajului principal Katniss Everdeen din filmele din seria ”Jocurile Foamei”, scrie Satumareonline.ro.
În a doua lună după izbucnirea războiului din Ucraina, sătmăreanca a apărut într-o conferință de presă la Harkiv, în care ea s-a prezentat, de data aceasta cu numele real, ca fiind purtătoarea de cuvânt a Legiunii Internaționale din cadrul Serviciilor Auxiliare de Apărare Teritorială din subordinea Armatei Ucrainei.
Era perioada în care tot felul de aventurieri din toată lumea se înscriau în Legiunea Internațională, din dorința de ”a lupta pentru libertate”, iar ucrainenii erau prea ocupați cu războiul ca să impună niște criterii cât de cât exigente la recrutare. Au început să le impună abia după ce au observat că majoritatea celor ”înscriși”, de fapt, nici nu se prezentau la unitățile lor, iar unii care ajungeau, totuși, pe front, nu știau cum să scape mai repede de acolo, mai scrie Satumareonline.ro.
Sătmăreanca s-a remarcat prin multe postări ”eroice” pe rețelele de socializare (unde are mai multe profiluri, în funcție de urmăritorii cărora li se adresează), dar misiunea ei s-a încheiat abrupt când superiorii ierarhici au observat lipsa unor provizii de medicamente și echipamente medicale în valoare totală de 2,5 milioane de dolari, din ajutoare din străinătate, pe care ea le-a preluat într-un depozit din Kiev și erau destinate soldaților de pe front, însă nu au mai ajuns niciodată acolo. Inițial a susținut că nu are nici o legătură cu proviziile respective, dar, ulterior, au început să apară în mod misterios unele cantități în depozit, despre care se credea că au dispărut.
Serviciile de Informații Ucrainene (SBU) au început o anchetă, deoarece o suspectează și de colaborare cu serviciile secrete rusești, dar ea susține că e nevinovată și e victima unor acuzații nefondate puse la cale de superiorii ei ierarhici.




















