Ansamblul folcloric “Cetatea Codrului” Ardud a fost selectat pentru a participa, în perioada 25-26 februarie 2023, la prestigiosul Festivalul-Concurs de Etnografie, Folclor și Lied ∞TEZAUR VALAH∞ desfășurat la SUCEAVA.
Festivalul -concurs TEZAUR VALAH este un eveniment cultural dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 9-23 de ani care are ca scop cultivarea identității culturale și lingvistice a romanilor din țara și din străinătate și valorificarea de către copii si tineri a specificului zonelor etnofolclorice din care aceştia provin.
La secțiunea de concurs ETNOMUZICOLOGIE - SOLIȘTI au fost selectați patru dintre tinerii interpreți din Ardud: Sara Ciorba, Blaga Gabriel, Vlad Deac și Marian Deac.Importanta participării la acest festival a fost cu atât mai mare cu cât printre distinșii membri ai juriului s-a aflat în calitate de președinte al juriului dna ELISE STAN, etnomuzicolog, doctor în muzică, realizator și producător de emisiuni folclorice la Televiziunea Națională.
Codrenii noștri au fost remarcați de juriu pentru autenticitatea și naturalețea lor obținând premii importante.
În urma prestației lor, ansamblul “CETATEA CODRULUI” ARDUD a obținut
#PREMIUL II al festivalul, la secțiunea ETNOCOREOLOGIE - ANSAMBLURI, FOLCLOR COREGRAFIC fiind surclasați doar de către Ansamblul Folcloric “Toporașii” din Republica Moldova.
De asemenea,
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI a fost acordat Ansamblului “CETATEA CODRULUI” din ARDUD.
Soliștii din Ardud, SARA CIORBA, VLAD DEAC, MARIAN DEAC și BLAGA GABRIEL se întorc acasă cu trofee la categoria de concurs unde au fost selectați, obținând MENȚIUNILE concursului din partea juriului.Felicitări tinerilor noștri codreni, instructorului Gabriel Marius Boticas, Arianei Tunyogi, părinților și tuturor celor care se implică în organizarea unor astfel de reprezentații care ne fac cinste!
ACOMPANIAMENT ORCHESTRAL a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric „Teodor T. Burada” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, dirijor: Conf. univ. dr. Ciprian CHIȚU.
¬Colegii mei de la Casa de Cultură “Dr Augustin Mircea” ARDUD sunt neobosiți, tocmai de aceea, acest sfârșit de săptămână a fost unul plin de reușite pentru Ardud.
După succesul de la Târgul de Turism al României 2023, ne bucurăm acum și de rezultatele deosebite obținute de Ansamblului ”Cetatea Codrului” ARDUD la Festivalul-Concurs de Etnografie, Folclor și Lied “TEZAUR VALAH” desfășurat la SUCEAVA.
Toți soliștii noștri selectați în vederea participării au obținut premii, iar ansamblul nostru a obținut PREMIUL II în acest concurs unde președinte al juriului a fost nimeni alta decât binecunoscuta ELISE STAN.
Felicitări sincere se îndreptă spre tinerii și copiii noștri codreni, spre instructorii Gabriel Marius Boticas și Ariana Tunyogi, spre părinții care se implică activ și spre toți cei care fac eforturi pentru a păstra vie cultura tradițională în zona noastră”, a declarat, după acest succes, primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma.





















