Sătmărenii vor avea parte de o sărbătoare frumoasă duminică la Satu Mare. Asociaţia Socio-Culturală Ţara Oaşului organizează mult aşteptata paradă a portului popular, dar şi la tradiţionalul danţ de lăsare, la care sunt invitați toți sătmărenii.
Evenimentul va avea loc duminică, 26 februarie 2023, la Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din municipiul Satu Mare, începând cu ora 10:30, unde se va oficia Sfânta Liturghie. După slujbă va urma o paradă a portului popular, o oprire şi intonarea unui cântec patriotic la Troiţa de lângă Ceasul Electric, precum şi tradiţionalul danţ care se va desfăşura în Centrul Nou, în vecinătatea Aleii Corneliu Coposu. Din acest motiv, va fi închisă circulaţia în Centrul Vechi al oraşului.
Toţi cei interesaţi să participe la reuniunea anuală a oşenilor de pretutindeni sunt aşteptaţi cu drag şi sunt îndemnaţi să poarte frumosul port popular strămoşesc, indiferent de zona etnografică din care provin. La acest eveniment tradiţional se vor alătura oşenilor şi reprezentanţi ai dacilor liberi din alte zone etnografice precum Codru, Someş, Bucovina, Maramureş, dar şi moţi din judeţ.




















