AMENZI DRASTICE aplicate de POLIȚIA ANIMALELOR la Satu Mare

AMENZI DRASTICE  aplicate de POLIȚIA ANIMALELOR la Satu Mare

De la începutul anului 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au aplicat un număr de 269 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 104 740 lei.

În perioada ianuarie-martie a.c., polițiștii au desfășurat o serie de activități de informare atât pe raza municipiului Satu Mare cât și pe raza județului, în localitățile Tășnad, Negrești-Oaș, Agriș, Orașu Nou, Cămârzana, Pomi, Foieni, Medieșu Aurit, Petea.
Scopul activităților a fost acela de a responsabiliza proprietarii și deținătorii de animale cu privire la protecția animalelor pe care le dețin.

Totodată, polițiștii au efectuat verificări în cadrul unităților administrativ teritoriale privind respectarea obligațiilor legale de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, potrivit O.U.G. 155/2001.

Activitățile de informare au vizat mai multe subiecte privind obligațiile prevăzute de lege, conform Legii 205/2004, a O.U.G. 55/2002, și a O.U.G. 155/2001, respectiv :

Obligația proprietarilor de a asigura animalelor în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, posibilitate de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asigurarea de asistență medical veterinară ( vaccinări și deparazitări periodice )

Vaccinarea antirabică a câinilor și a pisicilor

Obligația proprietarilor de a identifica prin microcipare câinii în termen de 90 de zile de la fătare, sau înainte de vânzare/donare cu titlu gratuit, scoaterea în spații publice a acestora
Obligația proprietarilor câinilor de rasă comună sau metișii acestora de a-i steriliza, fapt important în prevenirea înmulțirii haotice, în prevenirea abandonului și respectarea fenotipică a caracterelor de rasă

Obligația proprietarilor sau deținătorilor temporari ai câinilor periculoși sau agresivi de a-i înregistra la Asociația Chinologică și la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele, o adeverință în fotocopie eliberată de Asociația Chinologică Română precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la caracteristicile animalului.

Sesizările directe se depun la sediul Biroului pentru Protecția Animalelor la adresa str. Petofi Sandor nr.32, prin e-mail la adresa cabinet@sm.politiaromana.ro sau sesizare telefonică la numărul de telefon al biroului 0261 807 769 .

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble