EXPOZIȚIE. A avut loc vernisajul expoziției „Mărturii ale trecutului”

EXPOZIȚIE. A avut loc vernisajul expoziției „Mărturii ale trecutului”
|||||||

Muzeul de Artă din Satu Mare a fost în dată de 29 martie, începând cu orele 16.00, gazda vernisajului deosebitei expoziții cu textile din colecția etnografică a contesei Bethlen Aniko, intitulată „Mărturii ale trecutului”.

La începutul evenimentului, a avut loc un moment artistic susținuți de doi tineri talentați, care au interpretat câteva bucăți muzicale din zona Codrului sălăjean, zona maghiară, la violă și la vioară.

„O expoziție care deși aparține secției de etnografie se desfășoară la Muzeul de Artă, dar noi suntem cu toții o mare familie. Este o expoziție care ne aduce nu numai satisfacții profesionale, dar ne aduce o reală bucurie sufletească. Obiectele pe care dumneavoastră le vedeți în expoziția noastră fac parte din colecția contesei Bethlen Aniko, o colecție ce conține peste 8.000 de bunuri care străbat cronologic trei secole”, a precizat Dr. Daniela Bălu, directorul secției de etnografie a Muzeului Județean Satu Mare.

Expoziția prezintă o selecție de textile gospodărești, de interior și piese de port. Textilele de interior apar într-o prezentare care sugerează și funcția originală a pieselor. Diversitatea tehnică și ornamentală este exemplificată printr-un singur tip de artefact, ștergarul.

În expoziție apar atât piese expuse individual din zona Avrig, Năsăud, Banatul de Munte, Sibiu, Gheorgheni, Rimetea, Valea Nadășului, cât și costume întregi din Țara Oașului, zona Călata și Sic (Câmpia Transilvaniei). Cele mai multe piese de port ale colecției provin din localitatea Sic (jud. Cluj), ceea ce le-a permis celor de la muzeu să ilustreze diversitatea portului viu.

Costumele care apar pe manechine au fost alcătuite după normele încă vii, respectate în comunitate. Diferențele aproape insesizabile în cadrul comunității semnalează vârsta, starea civilă a purtătoarei sau ocazia purtării.

Multitudinea și varietatea baticurilor brodate pun în evidență intensitatea confecționării portului și în a doua jumătate a secolului XX.

Karina Brodi
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble