De ceva timp, în Consiliul Local Satu Mare se întâmplă o anomalie. Liderul de grup al unui partid politic votează, aproape de fiecare dată, altfel decât votează ceilalți membri ai aceluiași partid. Nu este ilegal, ci doar anormal. În altă ordine de idei, viceprimarul PSD, Cristina Tămășan Ilieș arată că nu ocupă acest post doar decorativ, elaborând o treime dintre proiectele de hotărâre dezbătută de consilierii locali sătmăreni în ultima lor ședință.Deși e șeful lor, votează altfel decât colegii de partid
Această anomalie a fost evidențiată în ședința de joi, 30 martie, a Consiliului Local Satu Mare de către consilierul UDMR Ștefan Reszler, și îl vizează pe colegul său consilier, liberalul Victor Cernea, liderul de grup al PNL.
”Țin să îi felicit pe colegii de la USR pentru că au mai reușit să atragă de partea lor încă un coleg. Este vorba despre chiar liderul de grup de la PNL. Înseamnă că în realitate USR are deja, și în absență, patru mebri. Democrația se dovedește a fi un joc foarte frumos și opiniile contradictorii sunt fructuoase, uneori. Însă, la Satu Mare trăim câteodată lucruri inedite, ca liderul de grup să voteze altfel decât colegii săi de partid. Nu putem să nu observăm lucrurile acestea”, a spus consilierul Reszler.
Cele spuse de el s-au oglindit și în votul consilierului PNL la proiectele de hotârâre ce au vizat, în special, CSM Olimpia Satu Mare, unde Victor Cernea a votat întocmai ca și membrii USR, în timp ce ceilalți colegi din PNL au votat altfel.
Viceprimar harnic
În altă ordine de idei, ședința de joi a fost una liniștită, cu excepția punctelor care vizau CSM Olimpia Satu Mare, unde au existat niște schimburi de replici între primarul Kereskenyi Gabor și consilierul PNL, Victor Cernea.
Nu putem, de asemenea, să nu remarcăm hărnicia viceprimarului PSD, Cristina Tămășan Ilieș, care demosntrează că nu ocupă acest post doar cu rol decorativ. O treime dintre proiectele discutate în ședința de joi a Consiliului Local al municipiului Satu Mare au fost elaborate de viceprimarul PSD, celelalte fiind ale primarului Kereskenyi Gabor.




















