Un sătmărean a descoperit o adevarată comoară. Bijuteriile au stat ascunse sub pământ peste 2.200 de ani, până ce sătmăreanul le-a descoperit.
Lorant Erdei este un binecunoscut chef din Satu Mare, instruit în Budapesta și apoi călit la nivel înalt în Franța la un restaurant cu 2 stele Michelin. Acesta a ales Sibiul datorită unei povești de dragoste care a dus la o familie fericită. Dar Lorant nu este doar un bucătar vestit în România, ci și un pasionat de pescuit și de… arheologie.
La 1 august 2021, la orele amiezii, Lorant se plimbase deja de multe ore pe dealurile spre Hamba.
Pregătit să plece acasă pentru că urmele arătau un urs în zonă, Lorant a auzit aparatul de lângă el că o ia razna. A săpat puțin, și la 25 de centimetri, adică la o adâncime foarte mică, a găsit o grămadă de artefacte. Pline de pământ erau evident vechi. De frica ursului, nu a mai cercetat restul zonei, a pus maldărul de obiecte cum erau cu pământ în rucsac și a plecat.A mers la Primărie cu obiectele și aici a văzut ce sunt. Cei din Primăria Șura Mare, pentru a face proces verbal pentru artefactele primite le-au întins pe o coală mare albă (foto). Castroane, fibule, lanțuri și alte obiecte, toate din argint. Obiectele predate de Lorant au fost trimise de Primăria Șura Mare la Direcția de Cultură.




















