FOTOGALERIE. RAZIE. Polițiștii sătmăreni au cules de prin baruri zeci de elevi care trebuiau să fie la ore

FOTOGALERIE. RAZIE. Polițiștii sătmăreni au cules de prin baruri  zeci de elevi care trebuiau să fie la ore
|||

În cursul zilei de 20 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică-Compartimentul Poliției de Proximitate Satu Mare, împreună cu Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au organizat și desfășurat o acțiune în municipiu, pentru prevenirea abandonului și absenteismului școlar și a consumului de alcool și tutun, în rândul elevilor.

Totodată, polițiștii au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale care ar putea fi comise de către tineri și care ar afecta climatul de ordine și siguranță publică.

În acest sens, polițiștii au efectuat 13 verificări la unitățile de alimentație publică și au legitimat și verificat în bazele de date peste 40 de elevi.

Cu ocazia desfășurării activităților, polițiștii au atras atenția elevilor asupra obligativității respectării legislației în vigoare și a consecințelor rezultate din săvârșirea unor fapte care intră în sfera infracționalității.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble