Peste 11.000 de copaci au fost plantați în județul Satu Mare

Peste 11.000 de copaci au fost plantați în județul Satu Mare
|||||

Extinderea suprafețelor împădurite este una dintre cele mai mari comori pe care o putem lăsa generațiilor viitoare. Astfel, peste 11.000 de copaci, respectiv plop negru, au fost plantați în data de 16 martie, începând cu orele 10.00, în județul Satu Mare, printr-un proiect al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Satu Mare, în colaborare cu Fundația Pădurea de Mâine.

Peste 200 de voluntari au ajutat la activitate de împădurire a celor 5 hectare de terenuri neproductive din comuna Păulești. Aceștia s-au întâlnit la sediul Primăriei Păulești, în jurul orei 09.00, de unde au plecat spre terenul situat pe raza comunei Culciu.

“Calitatea viețiii depinde în foarte mare măsură de calitatea aerului pe care îl respirăm. Am făcut astăzi un nou pas important pentru a ne asigura că generațiile viitoare vor trăi într-un mediu mai sănătos. Este necesar să aducem o schimbare durabilă la nivel de mediu, iar pentru asta trebuie să fim cu toții responsabili. Educarea tinerilor și exemplul personal pe care îl dăm acestora, sunt dintre cele mai eficiente modalități de înțelegere a importanței pădurilor pentru un mediu mai curat”, a spus Pataki Csaba, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Satu Mare.

 

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea comunităților forestiere din Județul Satu Mare

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea comunităților forestiere din Județul Satu Mare, inclusiv prin promovarea gestionării responsabile a pădurilor și complementar cu creșterea respectului față de natură prin educarea tinerei generații privind importanța pădurilor pentru un viitor mai curat, iar terenurile care urmează a fi împădurite se află în proprietatea Comunei Păulești (5 ha) și a Comunei Tiream (3,95 ha).

„Avem o acțiune de împădurire în cadrul programului Plantăm pentru viitor, unde vom planta 11.130 de copaci, suntem în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Satu Mare. Practic, la nivel de județ se vor planta cam 11 hectare de pădure împreună cu comuna Tiream, unde se va planta salcâm, la noi, având în vedere condițiile impuse, se plantează plop negru. Voluntarii participanți la activitate sunt atât angajați ai Primăriei Păuleșți, cât și asistați sociali, dar și elevi ai școlii din comună. Cu ajutorul lor, în două zile urmează să reușim să plantăm toți copacii”, a precizat Zonoviu Bontea, primarul comunei Păulești.

Se va împăduri o suprafață totală de 8,95 hectare de teren

Mai mult, în cadrul proiectului „Plantăm păduri pentru viitor”, există două acțiuni, respectiv cea de împădurire care a avut loc în Păulești, în data de 16 martie, iar mai apoi, activitățile vor continua la Tiream, pe o suprafață de 95 de hectare.

Conform Directorului Executiv, Nicoleta Lăsan, proiectul „Plantăm păduri pentru viitor” este finanțat de către Fundația Pădurea de Mâine, prin programul Comunitățile Pădurii de Mâine și are o valoare de peste 500 de mii de lei, din care 300 de mii de lei reprezintă finanțare din partea fundației

Prin intermediul proiectului “Plantăm păduri pentru viitor” să extinde în continuare domeniul forestier din județ și se va împăduri o suprafață totală de 8,95 hectare de teren.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble