Pictorița Elisabeta Pietrar Vereș expune la Galeria de Artă a Centrului de Creație

Pictorița Elisabeta Pietrar Vereș expune la Galeria de Artă a Centrului de Creație
||||
Vernisajul expoziției personale a pictoriței din Cavnic, Elisabeta Pietrar Vereș ”Lumina din adâncuri”, a avut loc joi, 16 martie, în Galeria de Artă a Centrului de Creație.
Artista, originară din Apateu, județul Satu Mare a revenit pe meleagurile natale cu o expoziție tematică, inspirată din viața minerilor maramureșeni, în mijlocul cărora a trăit.
În deschidere, Robert Laszlo, managerul CJCPCT Satu Mare, a salutat inițiativa organizării la Satu Mare a acestei inedite expoziții și a mulțumit pentru calda primire pe care artista a făcut-o recent, artiștilor plastici sătmăreni, la Cavnic.
Moderatorul evenimentului, Felician Pop a remarcat profunzimea mesajului artistic care parcă pornește din celebrele versuri ale lui Nichita Stănescu ”Întunecând întunericul, iată porțile luminii!” Expoziția reprezintă o etapă de un real succes în cariera artistei.
Criticul de artă Virginia Paraschiv din Baia Mare a subliniat impactul mesajului pictural, ca pe un semn de reconsiderare a condiției reale a minerului. Cuvinte de apreciere au venit și din partea colegului sărbătoritei, cunoscutul artist plastic, Kovacs Emil Lajos, care a subliniat câteva din virtuțile lucrărilor prezentate, tehnica specială a cromaticii, inspirată din lumea adâncurilor, precum și ingenioasa suprapunere spațială a formelor.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble