În perioada 10-12 martie, Satu Mare găzduiește cea de-a doua ediție Expo Mobila Internațional, ce se va desfășura sub egida Expo Industry, în organizarea SkyLine Events, pe Galeria CinemaOne Laserplex din incinta Aushopping Satu Mare. Pentru cei care au participat în anul precedent la prima ediție nu va fi o surpriză faptul că evenimentul prezintă publicului vizitator companii din județul Satu Mare, care se bucură de un renume național și internațional din industria de fabricare a mobilei.
Deschiderea evenimentului a avut loc vineri după-amiază.
”Expo Industry a fost fondat în 2021 și are ca scop principal prezentarea tuturor firmelor din județul Satu Mare. Anul acesta deschidem porțile și către alte județe, și alte domenii. Peste două săptămâni o să avem expoziția Agro Expo Satu Mare, unde o să avem expozanți din toate colțurile României. Acum suntem prezenți la Expo Mobila Satu mare . Viitorul este să fim prezenți pe piețele internaționale, în locațiile unde afacerile funcționează indiferent de lună, indiferent de timp”, a spus Bura-Maksay Ștefan-Petru, organizatorul principal.Apoi a prezentat firmele expozante.
1. Carel Woodworks – expozant & partener eveniment
Carel Woodworks este acel loc unde oamenii creează și lucrează mobilier din lemn masiv la înaltă calitate. Este o companie din zona Transilvaniei, unde tâmplarii specializați transformă stejarul și celelalte materii prime în mobilier puternic și de durată, de la mese trainice, biblioteci pentru cărțile cu amintiri, vitrine care să evidențieze strălucirea porțelanului și cristalului. Cei de la Carel Woodworks și-au propus să ofere mai mult decât o companie, își doresc să fie un loc pentru oameni cu dragoste față de natură și față de semeni. În viziunea lor, „Oamenii ar trebui să știe că există un drum al lemnului până să ajungă în casele lor, există o poveste a lemnului care la Carel Woodworks e doar începută și care trebuie dusă mai departe”. Motto-ul lor este: Simplu și autentic.
2. Simex – expozant & partener eveniment
Compania Simex are o viziune clară asupra industriei de fabricare a mobilei, și anume, „Arta de a face mobilă”. Este o companie născută în zona de Nord-Vest a țării, dar care a devenit un brand de talie internațională, care își are sediul central în orașul Șimleu Silvaniei, județul Sălaj.
Astăzi, compania Simex este mai mult decât o fabrică de mobilă, este în primul rând o dorință de a oferi satisfacție celor cu gusturi rafinate și cu simțuri dezvoltate pentru frumos, precum și de a oferi delectare pentru ochi sub formă de eleganță, echilibru, rafinament.
Simex înseamnă mobilă-artă sau arta de a face mobilă, dar și natură vie, unde omul și natura întâlnesc lemnul și căldura lui. Mobila Simex este și o adevărată tentație, tentația de a te face să te simți în propria ta casă ca un adevărat rege și o adevărată regină. În sfârșit, Simex reprezintă provocarea de a concura cu cei mai buni, este o ambiție, anume ambiția de a fi cel mai bun.
3. Sarmexin – expozant & partener eveniment
Sarmexin este mai mult decât o fabrică de mobilă, practic este o poveste cu o tradiție semnificativă în fabricarea mobilei clasice din lemn masiv. Mobilierul Sarmexin este recunoscut și apreciat atât la noi în țară, cât și în străinătate. Acest lucru le dă încrederea și imboldul necesar de a participa la toate expozițiile de profil. Cei de la Sarmexin și-au manifestat încântarea și plăcerea față de expoziția de față și așteaptă cu drag vizita iubitorilor de mobilă la standul unde vin cu piese de mobilier și accesorii deosebite, care răspund celor mai variate stiluri și bugete. De altfel, produsele se pot achiziționa pe loc sau se pot personaliza.
4. FreyMob Design – expozant & partener eveniment
FreyMob Design este un alt expozant care este la prima participare la Expo Mobila Internațional, fiind un calificat producător de mobilier din lemn masiv, cu design clasic și modern în același timp. Compania este specializată în lemn masiv deoferă o gamă largă de produse de mobilier, având la bază lemnul și pin. Mobilierul este frumos proiectat și realizat, piesele fiind atemporale, 100% din lemn masiv. Cei de la FreyMob își doresc să ofere produse de înaltă calitate printr-un amestec de tehnologie modernă și apreciere pentru natură. Portofoliul FreyMob Design cuprinde diverse colecții, care se potrivesc diferitelor gusturi, de la stiluri rustice, la tradiționale, clasice și contemporane deopotrivă.
5. Liceul de Arte “Aurel Popp” – expozant
Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare vine în calitate de expozant și în acest an, promovând nu doar o educație orientată spre valori democratice și umaniste, dar oferă tuturor elevilor și cadrelor didactice șansa de a-și atinge propriul nivel de excelență într-o ambianță stimulativă și confortabilă, în scopul de a deveni capabili să răspundă adecvat unei societăți aflate într-o continuă schimbare. Având în vedere statutul Liceului de Artă “Aurel Popp” Satu Mare în ansamblul instituțiilor de învățământ preuniversitar cu orientare vocațională, şi nu numai, precum și ținând cont și de tradițiile și trăsăturile specifice ale acestei instituţii care nu doar generează, dar și păstrează în timp valorile artistice autohtone şi universale, devenind astfel o prezență de nelipsit din cadrul expoziției din acest weekend. Publicul vizitator se va putea bucura cu o expoziție de picturi realizate de elevii talentați ai liceului.




















