Fără permis, conducând o mașină pentru a ieși din țară

Fără permis, conducând o mașină pentru a ieși din țară

Polițiștii de frontieră sătmăreni au constatat, la controlul de frontieră efectuat pe sensul de ieșire din România, în PTF Urziceni, că șoferul unei mașini, un sătmărean de 42 de ani, nu poseda permis de conducere.

În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat luni, 17 aprilie, în jurul orei 15.30, pentru a ieși din țară un cetățean român în vârstă de 42 de ani, domiciliat în județul Satu Mare, conducând un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Belgia.

Polițiștii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. Acesta a declarat că deține permis de conducere emis de autoritățile din Belgia, însă și l-a uitat la domiciliul din străinătate. Dar polițiștii de frontieră au făcut verificări și au constatat că bărbatul nu este posesor al vreunui permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, urând ca la final să fie dispuse mădurile legale ce se impun.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble