La finele săptămânii trecute, președintele organizației județene PSD Satu Mare, Mircea Govor, alături de mai mulți membri PSD s- au implicat activ în campania națională Vinerea Verde,
Prin această campanie, membrii PSD Satu Mare încurajează populația sã renunțe la mijloacele de deplasare poluante, prin înlocuirea autoturismelor personale cu mijloace de transport ECO precum biciclete, trotinete, mașini electrice, transportul în comun sau, de ce nu, cu mersul pe jos.
La această campanie au mai participat și prefectul Radu Roca, șeful Cancelariei Prefectului, Radu Iancu, dar și viceprimarul municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan Ilieș.


”Trebuie să arătăm împreună că înțelegem importanța protejării mediului și a combaterii schimbărilor climatice.
Reducerea poluării nu trebuie să fie doar un deziderat, ci o necesitate care se materializează în acțiuni concrete pe care fiecare dintre noi le putem întreprinde. Astfel, dăm un semnal clar privind respectul nostru față de natură și față de beneficiile unui mediu curat pentru sănătate”, au spus membrii PSD care ai fost prezenți la această campanie.




















