În ultimele 24 de ore au intrat în țară, pe la PTF Petea, 19.500 de persoane

În ultimele 24 de ore au intrat în țară, pe la PTF Petea, 19.500 de persoane
Un număr foarte mare de persoane s-a prezentat la controlul de frontieră pe sesnsul de intrare în România, în punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni. S-a lucrat intens în cele două puncte, exploatându-se la maxim capacitatea acestora.
În punctul de trecere a frontierei Petea s-au efectuat formalitățile de control pe 6 artere și s-a folosit și o stație mobilă de lucru.
La Urziceni însă, pentru că acolo configurația punctului permite acest lucru, pe lângă cele 3 artere destinate intrării în țara noastră, în anumite intervale de timp au fost operaționalizate încă două artere de pe sensul de ieșire pentru intrarea în România (așadar s-a lucrat pe 5 artere).
Cifrele din ultimele 24 de ore sunt elocvente, prin PTF Petea au intrat în țara noastră 19.500 de persoane, călătorind cu 6.820 autoturisme.
La Urziceni s-au prezentat, în același interval, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră 2.750 persoane, cu 770 autoturisme.
Poliția de Frontieră Satu Mare dispune de resursele umane și logistice pentru ca, în măsura în care este nevoie, să mențină același ritm și în cursul zilei de 8 aprilie, asigurându-se că nu vor efectua doar un control operativ, dar și eficient.
Legislația în vigoare trebuie respectată, la fel și angajamentele asumate de instituție la nivel național și european.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble