Peste 55 de milioane de lei pentru dotarea cabinetelor de informatică și științe din școlile sătmărene
Primăria Municipiului Satu Mare a depus spre finanțare, prin PNRR, un proiect de peste 56,6 milioane lei prin care se urmărește dotarea tuturor cabinetelor de informatică și științe din unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice.
”Avem în vedere echiparea cu bănci, scaune, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi, table interactive, laptopuri, sisteme all-in-one, sisteme de sunet, camere videoconferință, imprimante, scanere documente, mobilier specific pentru sălile de sport și alte echipamente digitale”, spun reprezentanții Primăriei Satu Mare.




















