Marţi, 16 mai 2023, în prezenţa conducerii Partidului Social Democrat, Marcel Cio-lacu- preşedinte PSD, Paul Stănescu - secretar grneral PSD, Gabriela Firea- prim-vicepreşedinte PSD, a miniştrilor: Adrian Câciu, Petre Daea, Alexandru Rafila, Gheorghe Cârciu- secretar de stat al Departamentului pentru românii de pretutindeni, Mircea Govor- preşedintele PSD Satu Mare, reprezentanţi ai organizaţiilor pensionarilor colaboratoare, a avut loc REUNIUNEA ANIVERSARĂ A CONSILIULUI NAŢIONAL AL OPSD, prilejuită de implinirea a 15 ani de la constituire.
In luările de cuvânt Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Gabriela Firea şi ceilalţi vorbitori, au apreciat activitatea OPSD, rolul important pe care îl au seniorii în infăptuirea Programului Politic, Economic şi Social al PSD. Totodată prin mesajul lor au fost transmise indemnuri pentru perioada următoare.
Reprezentanţii organizaţiilor judeţene, în intervenţiile lor au exprimat hotărârea de a-şi îndeplinii cu mai multă răspundere sarcinile în perioada următoare şi în special la organizarea şi desfăsurarea alegerilor din 2024.
Satu Mare a fost reprezentat de către preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, Ghe-orghe Cârciu- secretar de stat al Departamentului pentru românii de pretutindeni şi Eugenia Sabău preşedintele organizaţiei judeţene OPSD.
Tuturor participanţilor la eveniment, cât şi membrilor organizaţiei li s-ait inmânat diplome şi insigne aniversare.
Mesajul cel mai important transmis a fost: „ UNITATE TN JURUL PARTIDULUI " #PSD #OPSD





















